Ce investiții se mai fac în orașul Hârșova

432
1

Articole de la același autor

Rețeaua de străzi din orașul Hârșova va fi reabilitată și modernizată cu fonduri europene, proiectul fiind implementat în perioada 15 februarie 2014 - 18 august 2015. Drept urmare, cu ocazia lansării proiectului,  la sediul primăriei Hârșova a avut loc, vineri, o conferință de presă care a avut drept scop aducerea în atenția publicului a obiectivelor acestui demers social. În cadrul întâlnirii, organizatorii au precizat că, obiectivul general al proiectului vizează, în primul rând, dezvoltarea durabilă și echilibrată a orașului Hârșova în vederea creșterii rolului de catalizator al dezvoltării economice și sociale în zona de nord-est a județului Constanța. Totodată, ca obiective specifice proiectului sunt vizate asigurarea capacității de preluare a fluxurilor majore de circulație pe direcțiile principale de legătură cu drumul național (DN2A) ce traversează orașul și eliminarea blocajelor rutiere, în vederea fluidizării traficului urban, prin reabilitarea și modernizarea următoarelor străzi urbane de categoria a II-a și a III-a: Vadului, Traian, Nicolae Țărcă, Decebal, Lunii și Revoluției. De asemenea, se mai urmărește ca la finalul proiectului, să fie redus cu minim 40% timpul mediu de transport în localitate prin creșterea vitezei medii de circulație, ca efect al fluidizării traficului în orașul Hârșova, dar și creșterea siguranței traficului în localitatea Hârșova, prin intermediul reabilitării infrastructurii, semnalizării corespunză-toare a străzilor urbane reabilitate și amenajării refugiilor specifice mijloacelor de transport în comun.
"Descongestionarea DN2A ce traver-sează orașul Hârșova prin preluarea traficului local în cadrul rețelei stradale orășenești va determina o reducere cu aproximativ 51% a timpului mediu de tranzit pe DN2A. Un alt punct vizat va consta în eficientizarea Direcției Confort Urban prin diminuarea cu 50% a costurilor de întreținere și reparații capitale. Totodată, prin implementarea acestui program va fi îmbunătățită calitatea mediului înconjurător prin diminuarea nivelului de poluare al orașului Hârșova, generat, în prezent, de starea tehnică necores-punzătoare a străzilor vizate în cadrul proiectului", a spus primarul orașului Hârșova, Tudor Nădrag. 
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt locuitorii din Hârșova, persoanele cu dizabilități, navetiștii din localitățile rurale învecinate, precum și turiștii sau cei care tranzitează orașul Hârșova.  


Trotuare moderne și parcări
În altă ordine de idei, pe lângă străzile din oraș vor fi reabilitate și modernizate și trotuarele, bordurile și alveolele pentru stațiile de autobuz, precum și parcările. Realizatorii proiectului nu au uitat nici spațiile verzi care vor rămâne pe vechile amplasamente însă vor suferi anumite modificări. Astfel, se va realiza reabilitarea spațiilor verzi, prin înlocuirea bordurii de încadrare cu borduri noi și însămânțare de gazon pe pământ vegetal. În ceea ce privește colectarea apelor pluviale de pe platforma străzilor, aceasta se va realiza prin intermediul pantelor transversale proiectate, iar evacuarea apelor de pe platformă se va realiza prin intermediul gurilor de scurgere existente care se descarcă în canalul pluvial existent, de pe fiecare stradă. Un alt obiectiv vizat constă în realizarea de marcaje rutiere pentru semnalizarea orizontală și completarea semnalizării verticale și indicatori de circulație noi acolo unde acestea lipsesc.
Durata de implementare a proiectului este de 18 luni de la semnarea contractului de finanțare, respectiv, 15 februarie 2014 și până la 14 august 2015.
Valoarea totală a proiectului este de 27,050,534,32 lei, din care 18,830,875,27 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, 2.503.526,77 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, 435.395,96 lei co-finanțare eligibilă a UAT Orașul Hârșova, 5,164,620,24 lei valoarea TVA aferente cheltuielilor eligibile, 116.116,08 lei valoarea neeligibilă inclusiv TVA aferentă acesteia.
Proiectul este co-finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2 - "Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale", Domeniul major de intervenție 2.1 - "Reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane - inclusiv construcția/reabilitarea șoselelor de centură". 


Comentează știrea

cato
18 iulie 2014
reabilitare taluzare

numai mincinosi .il duc pe primar in cotovu sa vada cit este apa sar putea sa vina dna pentru ca sa furat mult la hirsova , primarul va avea un sait pe net stufof cu afacerile lui acolo se fura ca in codru

Articole pe aceeași temă

Luni, 24 Martie 2014
Stire din Eveniment : Incendiu la Hârșova
Pagina a fost generata in 0.6676 secunde