Ce spune parlamentarul Mihai Tararache despre Autostrada Bechtel

145
1
Ce spune parlamentarul Mihai Tararache despre Autostrada Bechtel - mihaitararache-1370352132.jpg

Articole de la același autor

Deputatul constănțean Mihai Tararache a susținut, ieri, o declarație politică și a spus că, în opinia sa, Autostrada Bechtel este cea mai mare țeapă din istoria României.

"De curând am ajuns la finalul unei file de legendă în istoria achizițiilor publice din România. Contractul încheiat cu firma americană de construcții Bechtel a ajuns la sfârșit. A durat nici mai mult, nici mai puțin de 10 ani. Normal ar fi fost, ca după acești 10 ani, de la semnarea fatidică a contractului de construcție a autostrăzii Transilvania, să vorbim despre faptul că România are deschisă o nouă arteră de transport către Europa. Ar fi fost de dorit ca după atât de mult timp, bani și alte resurse importante investite, România să inaugureze o autostradă care să lege Brașovul de Câmpia de Vest", a spus Mihai Tararache.

El a mai adăugat că, fără niciun fel de exagerare, România s-a ales cu 52,5 km de autostradă impracticabilă pentru că, nu este legată încă de sistemul nostru de transport și se află într-o stare avansată de degradare.

"Toate guvernele României din 2003 și până astăzi au persistat în greșeală și au risipit resursele publice pe nimic. Astăzi ne aflăm în situația în care am ajuns să ne bucurăm că am scăpat de americanii de la Bechtel, fără să ținem cont că am plătit peste 37 de milioane de euro, de bunăvoie și fără să primim nimic în schimbul acestor bani. Dar cine își asumă acest fiasco total, această mare țeapă dată românilor, cu acordul tacit al autorităților statului? Cifrele spun totul. După 10 ani, România este cu 1,25 miliarde de euro mai săracă. După 10 ani, din cei 415 km prevăzuți în contract, România s-a ales cu doar 52,5 km construiți dar, repet, impracticabili. Aritmetica este simplă: după 10 ani România a plătit o autostradă de lux cu fabuloasa sumă de 24 de milioane de euro pe kilometru. Este unul din cele mai mari prețuri din istoria mondială a construcțiilor de autostrăzi", a mai declarat parlamentarul.

Printre altele, Tararache a mai spus că, el crede că soluția cea mai bună nu era rezilierea contractului, chiar dacă asta a fost decizia guvernului USL, ci pentru banii pe care compania Bechtel i-a încasat de la statul român ar fi fost obligatorie finalizarea tronsoanelor 3C și 3B între Borș și Barcău. 

Comentează știrea

Un Cetatzean
5 iunie 2013
Hotzie

Hai sa fim seriosi !!! Nu numai Bechtel a beneficiat de acesti bani. Bechtel a facut autostrazi si in Croatzia(zone muntoase) cu 14-16 milioane euro.Acolo a putut construi,pentru ca politicienii au tzinut cu tzara lor.La noi nu vei gasi un politician care sa nu se infrupte din banul public,daca are ocazia.Si sa-si mai iubeasca si tzara,conatzionalii nici vorba. De ce nu sunt publice contractele de milioane facute pe bani publici? Totul e confidentzial. Bravos natziune!!!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 22 Martie 2013
Stire din Eveniment : Accident rutier pe autostradă
Pagina a fost generata in 0.4844 secunde