Ce spune Zegrean despre legile Big Brother
Articole de la același autor
Aleșii locali vor avea dreptul doar la două mandate succesive
20 Noiembrie 2014
Radu Mazăre: "Mă gândesc să plec din țară"
17 Noiembrie 2014
Cum vede primarul Radu Mazăre Constanța în "epoca Iohannis"
26 Noiembrie 2014
CONSTANȚA A ÎNTORS ARMELE. Cum a câștigat Iohannis la Constanța
18 Noiembrie 2014
Gabriela Firea, sancționată cu avertisment de CNCD
19 Noiembrie 2014
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat, astăzi, la sediul CCR că așa numitele legi "Big Brother" au fost deja verificate în vara lui 2014 și au fost declarate neconstituționale, iar reglementările în acest domeniu ar trebui să respecte drepturile și libertățile fundamentale.
"Dacă legile acordă suficiente garanții pentru respectarea textelor din Constituție care se referă la secretul corespondenței și dreptul la viață privată și așa mai departe, noi nu avem nimic împotrivă să facă ce vor ei, numai să apere țara de terorism", a arătat
Zegrean, citat de Agerpres.
Premierul Victor Ponta susține că este necesară o nouă legislație care să respecte decizia Curții Constituționale în ceea ce privește tema reținerii datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice destinate publicului.
"Întâlnirea este convocată de vicepremier, de domnul Gabriel Oprea, care are și atribuții pe zona de ordine publică și siguranță națională și este legată de ceea ce trebuie să facem în baza deciziei Curții Constituționale, și anume Guvernul să transmită către Parlament o nouă legislație care să respecte decizia Curții Constituționale", a declarat Victor Ponta pe 8 ianuarie, întrebat despre întâlnirea convocată în regim de urgență la Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI).

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 09 Decembrie 2014
Luni, 29 Decembrie 2014
Joi, 18 Decembrie 2014
Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014
Vineri, 21 Noiembrie 2014
Vineri, 21 Noiembrie 2014
Vineri, 21 Noiembrie 2014
Vineri, 21 Noiembrie 2014
Joi, 20 Noiembrie 2014
Miercuri, 19 Noiembrie 2014