Ce trebuie să faceți pentru a nu fi înșelați atunci când cumpărați un teren la Valu lui Traian

459
3
< 1 min citire
Ce trebuie să faceți pentru a nu fi înșelați atunci când cumpărați un teren la Valu lui Traian - florinmitroi2-1369745756.jpg
Reprezentanții Primăriei Valu lui Traian anunță că, încă din anul 2008 se confruntă cu situații în care există cetățeni care cumpără loturi în extravilanul localității, amăgiți de vânzători că acestea vor fi trecute, pe viitor, în intravilan. "Primăria Valu lui Traian a emis din anul 2008 o atenționare către Camera Notarilor Publici Constanța pentru a avertiza notarii cu privire la aceste înșelăciuni. De asemenea, cadastriștilor le-a fost interzis să mai facă parcelări în extravilan", a transmis edilul Florin Mitroi.
El a adăugat că, deși a tras un semnal de alarmă în această privință, în momentul de față încă mai există oameni de bună credință, ce cumpără loturi în câmp fără să știe pe ce dau banii. Edilul din Valu lui Traian a menționat că, vânzătorii fie le spun că sola respectivă a intrat în intravilan și este construibilă, fie le arată un lot de casă aflat la limită cu intravilanul, care nu corespunde însă cu cel trecut în acte. Pentru a evita astfel de situații, primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, anunță cumpărătorii de terenuri să se adreseze reprezentanților Primăriei înainte de a semna actele de cumpărare, apelând la numărul de telefon 0241.231.006 - interior 21.

Comentează știrea

maria
11 iulie 2013
tara falsurilor

dar ce te faci cand teapa este data in complicitate cu primaria care elibereaza urbanizm fals

elena
13 martie 2014
ilegalitatile din primarie

Dar cand primaria incalca legea 350 din 2001 art 29 din 2001 si vinde prin licitatie fara puz un teren pe care are drept de servitute ENEL cine ii trage la raspundere

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.039 secunde