Reprezentanții Zonei Metro-politane Constanța organizează, astăzi, un eveniment la Hotelul Ibis din Constanța, în cadrul căruia va avea loc demararea lucrărilor de construcții a două proiecte impor-tante pentru comunele Cumpăna și Agigea. Mai exact, este vorba despre reabilitarea, extinderea și dotarea unor clădiri din localitățile Cumpăna și Agigea, în vederea utilizării acestora drept centre pentru tineret.
"Așteptăm de multă vreme o astfel de instituție în lo-calitatea noastră, una care să-i ajute în mod real pe tinerii din comuna Cum-păna și nu numai. Aceștia au nevoie de un spațiu des-tinat lor, în care să se întâlnească și să comunice, pre-cum și de toate instrumentele educaționale ne-cesare pentru a-și construi un viitor frumos", a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
La rândul lui, primarul din Agigea, Cristian Cârjaliu, s-a arătat încântat de un astfel de proiect, despre care spune că este imperios necesar, un mediu optim unde tinerii să fie instruiți și îndrumați corespunzător.
"Acest centru de tineret va oferi unui număr de 1.800 de tineri metode alternative de învățare, o educație informală care să vină ca o completare la cunoștințele pe care le acumulează în școli, să asigure accesul la informație și să reprezinte un loc de întâlnire pentru desfășurarea unor activități cultural-artistice și educative", a spus primarul Cristian Cârjaliu.