Astăzi se împlinesc 60 de ani de când Mao Zedong a proclamat Republica Populară Chineză. Ziua Națională a Republicii Populare Chineze este marcată an de an și la Constanța, prin evenimente organizate de Consulatul General al Chinei de la malul mării, și acest lucru s-a întâmplat și anul acesta. Cu două zile înainte de săr-bătoarea chinezilor de pre-tutindeni, consulul general al Republicii Populare Chineze la Constanța, Wang Tieshan, a organizat un cocktail la care au luat parte mai multe oficialități locale, în cadrul evenimentului marcându-se și cei 60 de ani de relații diplomatice ale Chinei cu România.
Din istorie
"Republica populară a Chinei, guvernul popular sunt create astăzi", a spus la 1 octombrie 1949, însorită dar rece, Mao Zedong, care a proclamat o nouă eră pentru "Imperiul din Mijloc".
Alături de responsabilii noului regim, precum Liu Shaoqi și Zhu De, noul lider al Chinei, în vârstă de 55 de ani, domina de pe terasa Porții Păcii Celeste o mulțime de 300.000 de persoane. El nu era îmbrăcat în uniforma militară, ci într-un costum pe care occidentalii l-au numit apoi după el. Venise timpul uniunii naționale cu aliații din partidele democrate care se alăturaseră comuniștilor. Mao era președintele Republicii Populare, aflat la conducerea unei țări de 475 de milioane de persoane, adică un sfert din populația lumii.
Piața Tiananmen, fortificată și mai mică decât în prezent, fusese pregătită pentru eveniment. Fuseseră puse dale, iar Poarta Păcii Celeste, intrarea sudică în Orașul Interzis, fusese decorată cu un portret mare al lui Mao și cu lumânări imense roșii.
Poporul chinez se pregătește de mai multe luni pentru această zi, care reprezintă o provocare logistică de neegalat, cu 200.000 de participanți și peste 8.000 de vehicule pe șoselele din centrul Beijingului. Circa 100.000 de studenți, elevi și muncitori au fost mobilizați pentru defilare.