Cine este noul vicepreședinte al ALDE

142
< 1 min citire
Cine este noul vicepreședinte al ALDE - alde97349000-1452596316.jpg
Senatorul Niculae Nasta a fost numit secretar general al ALDE, în urma demisiei deputatului Daniel Chițoiu, care a anunțat că se retrage din politică ''pentru perioada ce va urma'', iar Teodor Meleșcanu a fost numit vicepreședinte al formațiunii.
Comitetul de unificare ALDE a validat numirea lui Teodor Meleșcanu în funcția de vicepreședinte al formațiunii, care va avea ca responsabilități principale problemele de politică externă și de securitate națională.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că Biroul Politic Central al ALDE se va reuni, săptămâna viitoare, pentru a discuta programul politic și manifestul electoral. Potrivit lui Tăriceanu, ALDE va avea, începând cu această săptămână, o serie de întâlniri cu organizațiile locale, iar săptămâna viitoare, pe 22 ianuarie, va avea o reuniune la Bacău, unde vor fi prezente organizațiile din Moldova.
Întrebat dacă a mai purtat discuții și cu alți membri PNL pentru a se înscrie în ALDE, Tăriceanu a răspuns pozitiv, susținând însă că nu are în vedere o politică de alianțe în anul electoral 2016.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.056 secunde