Cine îi ia locul lui Radu Mazăre?

1766
2
Cine îi ia locul lui Radu Mazăre? - mazare-1429954055.jpg

Articole de la același autor

În cadrul Biroului Permanent Județean al PSD, întrunit ieri seară, s-a hotărât ca locul lui Radu Mazare în birou să fie luat de Luminița Vlădescu, președintele Organizației municipale din Medgidia. Decizia vine ca urmare a aplicării Rezoluției adoptate în cadrul Consiliul Național al PSD, care prevede ca toți membri de partid care au probleme cu Justiția să facă un pas înapoi. Amintim că ex președintele Organizației județene a PSD Constanța, Radu Mazăre, și-a dat demisia din toate funcțiile de conducere din partid în urmă cu câteva săptămâni. Și locul senatorului Alexandru Mazăre, care ocupa funcția de vicepreședinte în BPJ, a fost luat de Cătălin Grasa.Tot vineri seară, purtătorul de cuvânt al PSD Constanța, Mircea Dobre, a subliniat că senatorul Alexandru Mazăre și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte, în acest moment fiind doar simplu membru. Dobre a infirmat zvonurile potrivit cărora Alexandru Mazăre s-ar fi înscris în formațiunea politică condusă de Mircea Geoană. La nivelul județului Constanța, mai mulți lideri ai PSD, care au probleme cu Justiția, și-au prezentat demisiile din conducerea organizațiilor locale. Este vorba de Zanfir Iorguș, care asigura conducerea organizației social democrate din Mangalia, Ioan Suciu, președintele de la Ciobanu, Florin Onescu, șeful PSD Lipnița, Dumitru Dedu - Mircea Vodă și Constantin Nicu, de la Organizația PSD Tuzla.

Comentează știrea

raluca
25 aprilie 2015
Cea mai noua oferta de lucru!

Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Tavi
26 aprilie 2015
Ceva nou

Daca ai nemulltumiri, poti declansa ACUM schimbarea, pentru ca viitorul tau sa fie altul."Cea mai buna cale pentru a-ti indeplini visele este sa te trezesti"zice PAUL VALERY.Timp de lucru in functie de propriile posibilitati. Nu este necesara experienta.Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice,cereti detalii "PROIECT" la adresa de email: [email protected] Oferim si solicitam seriozitate!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2666 secunde