Cine îi va lua locul lui Răducu Popescu

329
1
Cine îi va lua locul lui Răducu Popescu - cineiiialoculluiraducupopescu2-1430410984.jpg

Articole de la același autor

Grupul aleșilor PNL din cadrul Consiliului Local Municipal Constanța au propus, joi, nominalizarea Ralucăi Trandafir în funcția de consilier local, în locul lui Răducu Popescu, de la PSD, cel care a demisionat la începutul lunii aprilie.

Inspectorul școlar general, Răducu Popescu, membru al PSD, și-a dat demisia din Consiliul Local Municipal Constanța la începutul lunii aprilie.

"Mi-am dat demisia la data de 1 aprilie din motive personale. Nu a fost o păcăleală. Am demisionat din motive strict personale", a declarat, pentru "Cuget Liber", Răducu Popescu.

Întrebat dacă demisia are legătură cu faptul că în ședința din data de 30 martie, atunci când s-a votat constituirea Consiliului Local Constanța ca parte civilă în procesul cu Radu Mazăre, iar el a părăsit sala, astfel supărându-i pe ceilalți aleși locali, Răducu Popescu a negat.

"Nu, nu are nicio legătură. Atunci am plecat din sală deoarece trebuia să ajung la o ședință importantă la București", a explicat Răducu Popescu care se afla la al doilea mandat în Consiliul Local Municipal Constanța.

Potrivit legii, fostul USL Constanța, titulatura sub care au fost câștigate mandatele din partea PSD, PNL și PC a trebuit să desemneze o altă persoană, prima aflată pe lista de rezerve din 2012, pentru a prelua această funcție. În speță, este vorba despre liberala Raluca Trandafir. 

Comentează știrea

Maria
4 mai 2015
parere

Cred ca demisia are legatura cu faptul ca era incompatibil.Cu o mana semna ca inspector scolar si cu cealalta semna (propunea/ cerea) ca si consilier local, membru sau chiar presedinte al Comisiei pentru invatamant a Consiliului Local Constanta. Poate a fost si el putin luat la intrebari?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9303 secunde