În primul tur al alegerilor pentru funcția de președinte, Mircea Banias a obținut 222 de voturi din cele 700 valabil exprimate, în timp ce Paul Brânză și Gigi Chiru au ieșit la egalitate, fiecare cu câte 238 de voturi. Totodată, Nicolae Ciucă a obținut un singur vot, iar unul a fost declarat nul. Pentru că niciunul dintre candidați nu a obținut jumătate plus unu, s-a trecut la turul doi, între candidații Paul Brânză și Gigi Chiru.
Deși erau puțini cei care îi dădeau o șansă lui Gigi Chiru de a obține funcția supremă în filiala de la malul mării, s-a dovedit, încă o dată, că trădările există în politică și nimic nu este întâmplător.
Concret, în turul doi, Gigi Chiru a obținut 421 de voturi, iar Paul Brânză doar 257, deși acesta aprecia, cu câteva zile înainte de alegeri, că va câștiga din primul tur cu 60%. Și nici nu avea cum să nu creadă acest lucru, din moment ce se baza pe voturile mai multor primari din județ care îi promiseseră că îl vor susține. De altfel, și Banias spera ca primarii din județ să-i fie alături, fapt care nu s-a adeverit, singurul favorit adevărat al edililor din județ fiind Gigi Chiru.
De altfel, faptul că ceva nu este în regulă s-a putut observa încă dinaintea alegerilor, atunci când s-au împărțit listele cu oamenii care făceau parte din echipele lui Banias, Brânză și Chiru. Mai
exact, existau democrat-liberali care se aflau pe lista lui Banias și, în același timp, și pe listele lui Brânză sau lui Chiru.
În ceea ce privește turul doi, Paul Brânză a pierdut cel mai mult din cauza discursului în care l-a atacat dur pe Banias, despre care a spus că a avut interesul de a-și pune în posturi cheie familia și prietenii. Concret, voturile lui Banias s-au dus spre Chiru, care a câștigat fără nicio proble-mă Organizația Județeană.
În ceea ce-i privește pe parlamentarii PDL constănțeni, Maria Stavrositu și Zanfir Iorguș și-au păstrat coloana vertebrală și au votat în ambele tururi cu Paul Brânză. În schimb, Constantin Chirilă, care în primul tur l-a susținut pe Banias, în turul doi a înclinat balanța spre Gigi Chiru, în speranța că va obține un post de prim-vice-președinte.