CJC, prins în vârtejul dosarelor penale. Instituția ar putea scoate din buzunar zeci de milioane de lei

1012
1
CJC, prins în vârtejul dosarelor penale. Instituția ar putea scoate din buzunar zeci de milioane de lei - cjcpartecivila-1457546003.jpg

Articole de la același autor

Consilierii județeni s-au reunit, ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii martie. Pe ordinea de zi s-au aflat 40 de proiecte de hotărâri, toate fiind votate de aleșii județeni. Printre altele, consilierii au decis ca CJC să se constituie parte civilă în două dosare penale.


Potrivit vicepreședintelui cu atribuții de președinte al CJC, Cristinel Dragomir, în primul dosar a fost începută urmărirea penală "in rem". 


"Este vorba despre contractul prin care s-a reabilitat, în 2012, Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, proiect realizat cu fonduri europene. A fost un proiect de succes, dar există suspiciuni de fraudă privind achiziția contractului de către firma Mara Construct. Procurorii DNA fac cercetări și au solicitat mai multe documente referitoare la acest proiect de la CJC. În același timp, anchetatorii ne-au cerut să transmitem dacă CJC se constituie parte civilă în cazul unui proces, deoarece s-ar putea să existe co-recție 100%. Valoarea lucrării a fost de aproximativ 12 milioane lei. Cel mai bine este să ne constituim parte civilă ca să putem recupera banii în caz că se va dovedi vreun prejudiciu", a explicat Cristinel Dragomir consi-lierilor prezenți la ședință.


Cel de-al doilea dosar a vizat pro-iectul "Cetatea Capidava", unde constructorul este aceeași firmă "Mara Construct".


Proiectul privind restaurarea Cetății Capidava a fost cel mai mare contract cu finanțare europeană al CJC, dar constructorul care a câștigat contractul a cerut rezilierea, pentru că administratorul societății a fost arestat. Mo-mentan, proiectul este blocat. Totodată, procurorii au cerut consilierilor să întrerupă plățile către firma respectivă. Mai mult, anchetatorii au recomandat CJC să se constituie parte civilă în acest caz dacă vor să mai recupereze ceva din prejudiciu, astfel că aleșii au dat curs solicitării DNA. De altfel, conturile societății au fost blocate prin sechestru. 


Din documente reiese că proiectul de restaurare era finalizat în proporție de 80% înainte de a fi blocat, până în prezent cheltuindu-se aproximativ 39 de milioane lei. În aceste condiții, aleșii au luat decizia ca proiectul să fie finalizat cu bani de la bugetul județean. Drept urmare, termenul de finalizare impus de UE este iunie 2016, existând riscul de returnare integrală a banilor, în cazul în care proiectul nu va fi terminat până atunci. Valoarea totală este de 74.236.948 lei.


Sitului arheologic Capidava a fost restaurat cu fonduri europene și de la Consiliul Județean, dar, după cum susțin procurorii, cu acte false. Anchetatorii DNA susțin că administratorul firmei "Mara Construct", Dima Constantin, ar fi falsificat mai multe acte pentru a primi banii, iar totul s-ar fi făcut cu ajutorul unor angajați din cadrul CJC care au intrat și ei în vizorul oamenilor legii. 


Comentează știrea

europeanu
10 martie 2016
Hotii pe fata

Gresit ! Nu consiliul scoate bani ci consiliul scoate banii cetatenilor fraieri din buzunar !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7389 secunde