Conducerea PNL se reunește pentru analiza referendumului și pregătirea alegerilor parlamentare

144
Liberalii se reunesc, astăzi, în trei ședințe ale forurilor de conducere, BPC, Delegația Permanentă și Consiliul Național Executiv, pe agenda discuțiilor aflându-se analiza referendumului, dar și candidaturile pentru alegerile parlamentare din toamnă.

Liberalii au schimbat tradiția din anii trecuți, când reuniunile conducerii partidului din toamnă se desfășurau în cadrul Școlii de Vară, organizată pe litoral.

Anul acesta, PNL a renunțat la Școala de Vară, astfel că Biroul Politic Central al PNL se va reuni, la ora 11.00, în sala de ședințe a grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, fiind urmată, la ora 12.00, de reuniunea Consiliului Național Executiv și la ora 13.00 de cea a Delegației Permanente. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2689 secunde