Consilierii locali din Cernavodă susțin construirea unor noi parcuri în oraș

1458
În cursul acestei săptămâni, Consiliul Local Cernavodă s-a întrunit în ședință ordinară, având înscrise pe ordinea de zi 38 de proiecte de hotărâre. Potrivit unui comunicat de presă, dintre acestea, 33 au fost adoptate ca hotărâri, urmând ca celelalte cinci să fie dezbătute în ședința viitoare.
Aleșii din Cernavodă au adoptat un proiect ce urmărește amenajarea de locuri de joacă pentru copii și spații verzi în oraș. Mai precis, consilierii locali au aprobat trecerea din domeniul privat în domeniul public al orașului a unui teren în suprafață de 1.403 de metri pătrați. În același comunicat se precizează că terenul este situat în zona străzilor Seimeni, Mărășești, Călugăreni și va fi amenajat pentru locuitorii de aici, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
De asemenea, consilieri au aprobat și contribuția orașului Cernavodă la proiectul privind "Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din regiunea Constanța - Ialomița". Proiectul va asigura pe termen scurt, mediu și lung dezvoltarea și modernizarea sistemului de apă și canalizare pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale din regiunea Constanța - Ialomița, se explică în același comunicat. El va fi finanțat prin accesarea fondurilor de coeziune POS mediu.
Un proiect important este cel care vizează modernizarea unor săli și transformarea lor în săli de teatru și de dans.
Alte proiecte aprobate au mai fost cele care privesc extinderi și vânzări de terenuri prin licitație publică, atestarea apartenenței la patrimoniul privat și public intravilan al orașului a unor suprafețe de teren, precum și aprobarea unei comisii de inventariere a domeniului public al orașului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4876 secunde