Primarul Vergil Chițac i-a convocat pe consilierii locali la ședința ordinară a lunii noiembrie. Aceasta va avea loc joi, 27 noiembrie, de la ora 14.00 și se va desfășura online. Pe ordinea de zi, se află 28 de proiecte de hotărâre de interes local.
Printre acestea se află și cel care vizează stabilirea nivelului chiriei pentru locuințele sociale situate în municipiul Constanţa, strada Zmeurei nr. 3, blocurile 1-6, începând cu data de 1.12.2025.
Potrivit referatului de aprobare, iniţiatorul proiectului, care are avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5, este primarul Vergil Chiţac.
Din raportul de specialitate reiese că, în luna decembrie 2025, contractele de locațiune care au ca obiect locuințe sociale situate în municipiul Constanța, str. Zmeurei nr. 3, blocurile 1-6, încetează prin ajungere la termen, iar prelungirea acestora se face conform legii.
Drept urmare, este nevoie de o prelungire a acestora, iar contractele de închiriere se încheie de primar sau de o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliți de consiliul local, pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declarației de venituri și a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale.
În acest context, nivelul chiriei nu va depăși 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie. Diferența până la valoarea nominală a chiriei va fi subvenționată de la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde este situată locuința socială.
În concluzie, consilierii locali din Constanța vor aproba nivelul chiriei pentru aceste locuințe printr-un proiect de hotărâre însoțit de raportul de specialitate întocmit de Serviciul Administrare Imobile și Vânzări Locuințe din cadrul societății Confort Urban SRL.
Din documente mai reiese că, pentru calculul chiriilor s-a aplicat coeficientul de 3,5 aferent zonei A, conform H.C.L. nr. 236/2005, raportat la încadrarea terenurilor municipiului Constanța. Beneficiarii au depus la sediul Confort Urban SRL declarațiile de venituri și documentele necesare, iar serviciul specializat a realizat calculul chiriilor respectând prevederile legale în vigoare.