Consilierul personal al primarului - unii spun că e un moft, alții îl consideră un adevărat ajutor

8204
Consilierul personal al primarului - unii spun că e un moft, alții îl consideră un adevărat ajutor - f4b07d294dfcef75e0df28129945d986.jpg
Potrivit legii administrației publice locale, primarii unităților administrativ-teritoriale își pot angaja, în limita numărului maxim de posturi aprobate, consilieri personali care să primească diferite atribuții.
Primarii comunelor pot angaja câte un consilier, în timp ce primarii orașelor, municipiilor pot recurge la sprijinul a maximum trei persoane, iar cei ai municipiilor reședință de județ pot avea maximum cinci consilieri.
În conformitate cu prevederile Legii 215/2001, consilierii își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, mai exact pe parcursul mandatului primarului. De asemenea, atribuțiile lor sunt stabilite printr-o dispoziție a primarului.
Edilii constănțeni sunt împărțiți în ceea ce privește serviciile oferite de către consilierii personali. Unii dintre ei privesc totul ca pe un simplu moft, în timp ce alții susțin necesitatea angajării unor persoane care să le fie de ajutor în problemele administrative.
Primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, are în prezent un consilier personal care se ocupă de problemele comunităților de minorități. Totodată, edilul a declarat că a mai avut un consilier, în perioada 2008-2009, care se ocupa de relațiile instituționale și cu mass-media, însă a renunțat la serviciile sale "din motive personale". Iordache a mai precizat că atribuțiile fostului consilier au fost preluate de către celelalte compartimente de specialitate.

Mereu aproape
De la începutul mandatului, Nicolae Matei, primarul orașului Năvodari, și-a luat trei consilieri în cabinet. El s-a arătat foarte mulțumit de activitatea lor de până acum și nu intenționează să renunțe la sprijinul lor chiar dacă va trebui să facă reduceri de personal. "Mi se pare normal să rămână la latitudinea mea să îmi aleg oamenii cu care pot lucra în Primărie. Ei sunt oameni de încredere și, în plus, am mulți alți angajați de care mă pot dispensa", a atras atenția Matei. Potrivit edilului, unul dintre consilierii săi personali se ocupă de accesarea programelor guvernamentale și achiziții publice, un altul de activitatea personalului (prezență), audiențele cu publicul și imaginea instituției, iar cel de-al treilea asigură înlocuirea șefilor de compartimente atunci când se impune o asemenea măsură.
Și primarul din Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, are un consilier personal care se ocupă de proiectele de dezvoltare locală. Fiind mulțumit de evoluția acestuia, Bălan nu se gândește să renunțe la el chiar dacă se anunță restructurări în aparatul administrativ.

"Nu ne permitem consilieri personali"
Întrebat despre situația consilierilor săi, primarul orașului Hârșova, Tudorel Nădrag, a spus franc: "Nu ne permitem să ținem consilieri personali. Fostul primar avea trei, dar noi nu avem cum să îi ținem". În schimb, Nădrag a mai precizat că nu a renunțat la ideea disponibilizării unui număr de aproximativ 20 de angajați. "Am spus că, începând cu 1 aprilie, treptat, până la 1 iunie, vom disponibiliza din angajați, însă am lăsat să mai treacă sărbătorile. Este o soluție foarte grea și dureroasă, dar, altfel, la 1 septembrie vom ajunge în imposibilitatea de a ne plăti ratele la bănci sau salariații", a subliniat edilul. Pe de altă parte, el a declarat că, în cazul în care investitorii belgieni vor începe cât mai repede lucrările la uzina electrică din localitate, administrația va avea resursele necesare pentru acoperirea salariilor și astfel își va păstra toți angajații.
Nici primarul din Cobadin, Cristian Telehoi, nu are consilieri personali. "Până m-am decis eu că ar fi bine să angajez un consilier personal, a apărut Ordonanța 34 care ne interzice să mai facem angajări", a menționat Telehoi. "Îmi doresc un consilier personal. Cu siguranță ar fi util administrației locale. Aș fi vrut să avem un om care să se ocupe strict de proiectele europene pentru a atrage fonduri rambursabile și noi", a completat primarul.
În aceeași situație se află și primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu. "Este un moft în plus. Nu este necesar să angajăm un consilier personal pentru că am destui angajați care corespund postului și își fac treaba foarte bine. Nu am motivația de a avea un consilier personal. Ar însemna cheltuieli în plus, iar eu încerc acum să economisesc cât mai mult la buget", a argumentat primarul.

Soluții alternative
La Băneasa, primarul Gelu Iordache a preferat să angajeze un administrator în locul unui consilier personal. "Mi se părea un moft să am consilier personal. Astfel, la un an de la preluarea conducerii Primăriei, am angajat un administrator", a explicat Iordache. "În plus, cheltuim mult mai puțin cu salariul său. El are aproximativ 1.000-1.200 de lei, iar un consilier personal peste 2.000 de lei", a mai adăugat el. Potrivit primarului, administratorul se ocupă în special de problemele legate de gospodărirea comunală și de înfrumusețarea localității, precum și de organizarea manifestărilor sportive.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat, un consilier din cabinetul primarul poate primi de la 581 la 1.199 de lei, în funcție de nivelul studiilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2944 secunde