Consiliul Județean dă 4 milioane de lei pentru salvamari

554
Consiliul Județean dă 4 milioane de lei pentru salvamari - 640f83ae6bb1f036f45e453ceba79db9.jpg
Consilierii județeni au votat în ședința ordinară din această lună și proiectul referitor la un act adițional la hotărârea care privește acordarea de asistență medicală de urgență și a serviciului de salvamar în stațiunile de pe litoral.
Asigurarea acestor servicii este în sarcina autorităților locale, încă din anul 2009. Din acest motiv, la nivelul Consiliului Județean Constanța, s-a decis o politică unitară pentru întregul litoral. Drept urmare, s-a creat un parteneriat între administrațiile locale și instituțiile cu atribuții în domeniu. Pe lângă CJC, parteneri în această colaborare sunt Primăriile Constanța, Mangalia, Eforie, Năvodari, Costinești, Limanu, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea, Direcția de Sănătate Publică, Asociația Națională a Scafandrilor și Salvamarilor din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Căpitănia Zonală Constanța și Poliția de Frontieră.
Potrivit expunerii de motive prezentate consilierilor, acest parteneriat învederează obligațiile și drepturile părților implicate pentru asigurarea funcționării și a prestării serviciilor de salvamar și salvare acvatică în zona litorală a județului Constanța.
La ultima ședință, președintele CJC, Nicușor Constantinescu, a cerut votul consilierilor județeni pentru aprobarea unui act adițional la contractul din 2009 care să permită funcționarea în condiții de legalitate și în acest sezon. Modificarea presupune aprobarea alocării sumei de 4 milioane de lei pentru funcționarea Centrelor de prevenție, tratamen-te medicale și a punctelor de salvamar în zona litorală, sumă egală cu cea aprobată în 2009.
Potrivit rapoartelor atașate la proiectul de hotărâre, la Con-stanța și Mamaia vor funcționa 23 de posturi de salvamar, la Eforie Nord și Sud -13, la Năvodari - 8, pe sectorul Neptun-Jupiter, Cap Aurora, Venus, Cordon Mangalia vor fi 12 posturi, iar în Costinești și zona 2 Mai - Vama Veche, câte 5.
Totalul sumei necesare pentru funcționarea celor 66 de posturi de salvare și prim ajutor este de 4 milioane de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3115 secunde