Aleșii locali din comuna constănțeană Tuzla au aprobat ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii august, proiectul de hotărâre ce vizează acordarea premiilor de excelență elevilor și cadrelor didactice din localitate. Concret, prin acest proiect de hotărâre, elevul care urmează cursurile Școlii cu clasele I-VIII din Tuzla și care are, la finalul anului școlar, cele mai bune rezultate dar și, de asemenea, care s-a remarcat prin participarea la olimpiade, va primi un premiu în valoare de 15 milioane lei vechi. Inițiatorul proiectului, consilierul local PD-L Constantin Dina, a explicat că, de acest premiu, vor beneficia, o dată pe an, un elev și un cadru didactic din localitate, premiul pentru acesta din urmă fiind, însă, de 20 milioane lei vechi.
Dina a ținut, însă, să precizeze că, în situația în care conducerea școlii va considera că de premiul de excelență trebuie să se bucure, conform rezultatelor, doi elevi, și nu unul, el va fi acordat acestora de către Consiliul Local, care va păstra valoarea inițială a premiului, de 15 milioanei lei vechi, pentru fiecare elev în parte.
Interesant de remarcat este că proiectul s-a aflat pe ordinea suplimentară de zi, celelalte cinci proiecte de pe ordinea inițială neîntrunind, conform declarațiilor consilierului PD-L, voturile necesare pentru a trece.
Ședința de ieri dimineață a fost una pe care Dina a considerat-o de "semi-scandal, fără țipete și urlete" și de la care, spre deosebire de ședințele ultimelor luni, primarul PSD Constantin Micu nu a mai plecat.