Constanța, lider al orașelor costiere în EcoMarine Index 2026

47
< 1 min citire
Constanța, lider al orașelor costiere în EcoMarine Index 2026 - city-of-constanta-1782817484.webp
Municipiul Constanța s-a clasat pe primul loc în EcoMarine Index 2026, primul instrument internațional independent care evaluează performanța în domeniul protecției mediului și al gestionării durabile a resurselor marine.
Potrivit administrației locale, distincția confirmă preocuparea pentru dezvoltarea sustenabilă și protejarea mediului.
În clasamentul dedicat orașelor costiere, Constanța a obținut cel mai mare punctaj – 1,51 –, devansând orașe importante din regiunea Mării Negre și a Mării Caspice, precum Varna (Bulgaria), Burgas (Bulgaria), Baku (Azerbaidjan), Aktau (Kazahstan) și Batumi (Georgia).
Evaluarea a fost realizată pe baza unei metodologii elaborate de experți independenți și a analizat trei domenii esențiale: managementul de mediu, impactul asupra ecosistemelor marine și transparența, raportarea și educația de mediu.
Inițiativa beneficiază de susținerea oficială a renumitului biolog marin Sylvia Earle.
Salut lansarea EcoMarine Index și angajamentul său de a promova transparența în Marea Neagră și Marea Caspică. Inițiativele care promovează acțiunile bazate pe știință și protecția ecosistemelor marine sunt astăzi mai importante ca niciodată", a declarat Sylvia Earle.
Clasarea pe primul loc în EcoMarine Index 2026 reprezintă o recunoaștere internațională a eforturilor municipiului Constanța de a promova politici și proiecte dedicate protejării mediului, dezvoltării durabile și gestionării responsabile a zonei costiere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0354 secunde