Consilierii locali decid vânzarea unui teren al Constanței, evaluat la peste 46.000 de euro

57
1 min citire
Consilierii locali decid vânzarea unui teren al Constanței, evaluat la peste 46.000 de euro - consiliul-local-constanta-20255-1782467874.webp
Municipiul Constanța a demarat procedurile pentru vânzarea, prin licitație publică, a unui teren situat pe strada Margaretei nr. 21. Imobilul are o suprafață totală de 257 mp și se află în proprietatea privată a municipiului Constanța.
Potrivit documentelor, solicitarea privind achiziționarea terenului a fost formulată de Alexandru Chișcoci. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Constanța, programată marți, 30 iunie 2026, de la ora 14:00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța.
Inițiat de primarul Vergil Chițac, proiectul vizează aprobarea documentației de atribuire pentru organizarea licitației publice. Aceasta include caietul de sarcini, fișa de date a procedurii și raportul de evaluare prin care a fost stabilit prețul minim de pornire. Terenul este identificat cu numărul cadastral 258125.
Conform raportului de evaluare nr. 2605211/21.05.2026, întocmit de societatea Androniu Consulting SRL, prețul minim de pornire a licitației a fost stabilit la 46.116,08 euro, fără TVA. Valoarea corespunde unui preț de aproximativ 179,44 euro/mp.
Pentru participarea la licitație, ofertanții trebuie să achite o garanție de participare reprezentând 10% din prețul minim de pornire, respectiv 4.611,61 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății. De asemenea, taxa de participare este de 1.000 de lei și nu se returnează, iar contravaloarea documentației de licitație este de 100 de lei.
În luna februarie a acestui an, proiectul s-a aflat anterior pe ordinea de zi a Consiliului Local, atunci fiind supusă votului aprobarea oportunității vânzării terenului prin licitație publică. Proiectul a fost adoptat de aleșii locali.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0338 secunde