Constănțeni, ieșiți la vot!

2321
37
Constănțeni, ieșiți la vot! - alegerivotgf1-1339184617.jpg

Dimensiunea alegerilor locale care vor avea loc duminică, 10 iunie, nu a fost niciodată așa de accentuată, poate și datorită faptului că, de data aceasta, există doar un singur tur de scrutin. Cu alte cuvinte, cei care candidează pentru funcția de primar au doar o singură șansă, iar cetățenii doar o singură opțiune. Mai exact, pe data de 10 iunie va fi declarat câștigător primul clasat care va avea cele mai multe voturi.
Potrivit legii, un al doilea tur de scrutin ar putea exista doar în caz de balotaj, adică atunci când primii doi clasați ar avea același număr de voturi.
Alegerile sunt unul dintre cele mai importante instrumente cu ajutorul căruia cetățenii pot influenta procesul decizional public. Dreptul de a alege este un drept democratic, iar votul este o expresie formală a preferinței cetățeanului în privința unui candidat sau a unei formațiuni politice. Așadar, dacă doriți să schimbați ceva în localitatea dumneavoastră, ieșiți la vot, deoarece acum este momentul ca cei care nu și-au făcut datoria să fie sancționați și, invers, ca cei care și-au îndeplinit promisiunile de acum patru ani să fie realeși.
Vineri a fost ultima zi din campania electorală pentru localele din 2012. Timp de 30 de zile, candidații au avut timp să își promoveze platformele electorale și să convingă cât mai mulți locuitori din județul Constanța să îi voteze. Potrivit datelor statistice, în municipiul Constanța sunt 274.003 de cetățeni cu drept de vot.
În cursul zilei de duminică, 10 iunie, urnele se deschid la ora 7,00, iar votarea se încheie la ora 21,00. Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul.
La sosirea în secțiile de votare, cetățenii vor primi patru buletine de vot. Mai exact, unul pentru alegerea primarului, unul pentru alegerea Consiliului Local, unul pentru desemnarea președintelui Consiliului Județean Constanța și unul pentru alegerea Consiliului Județean Constanța. Alegătorii trebuie să fie singuri în cabina de vot. Pentru ca buletinul de vot să fie considerat valabil, alegătorul trebuie să aplice ștampila într-o singură căsuță. Dacă ștampila figurează pe două sau mai multe pătrate, deci pe mai mulți candidați sau mai multe formațiuni politice, buletinul de vot se anulează.

Potrivit legii, cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise prezentarea unor sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi electorale, invitarea sau prezentarea candidaților în programe, comentarii privind campania electorală. În ziua votării, este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieșirea de la urne, înainte de închiderea votării, iar afișele electorale trebuie îndepărtate pe o rază de 500 de metri de orice secție de votare.
Pe de altă parte, în ceea ce privește secțiile de votare din municipiul Constanța, 19 dintre acestea au fost modificate față de cum le știați la ultimele alegeri. Astfel, pentru a fi informat corect unde trebuie să votați, duminică, puteți verifica pe site-ul www.primaria-constanta.ro.



Comentează știrea

37 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
Daniel
9 iunie 2012
Electorala

Inca ma intreb: Cu cine sa votez? Trebuie sa aleg intre: un golan-curvar si drogat, un machidon-hot si bandit, si un prostanac-hot si curva. Vorba cetateanului turmentat: Dar eu cu cine votez? Dincolo de pasiuni sau indemnuri ramane doar o singura certitudine. Nici unul dintre cei trei principali actori electorali ai constantei nu sunt altceva decat acelasi gunoi politic.

admirator
9 iunie 2012
se voteaza

impotriva unui mafiot! nazist in public! om care insulta femeile pe care le vrea "valorificate" de turismul local, care face "edcuatie sexuala" fetitelor de gradinita, care striga ca este gay, si doreste sa fei pupat in c.... ! Care distruge parcurile, a distrus transportul in comun electrificat (primul oras din lume cu intregul transport public electrificat). Omul care a adus maidanezii izolati pe ici-colo lanivelul de haite atotstapinitoare ale orasului... Veniti la vot! Aveti puterea sa schimbati acest om si acest regim! Nu va speriati, punga cu puiu si uleiu se va da mai departe, de oricare candidat. Dar veti plati mai putin la apa, caldura, gunoi! Puneti stampila in interiorul patratelului cu numele contracandidatului cel mai bine plasat in sondaje! lasati ambitiile personale sau ideologia! Puterea e la voi. Acum! daca o ratati, iar blocati Politia si Justitia 4 ani! Sa va dea Dumnezeu "Mintea de pe urma a romanului!"

Daniel
9 iunie 2012
Pt Admirator

Ai umplut spatiul de gargara. Tot nu ai oferit un raspuns concret. Deci in cele din urma cu cine sa votez: Cu Palaz machidonul hot sau cu Chiru Curva proasta?

Răspuns la: se voteaza
Adăugat de : admirator, 9 iunie 2012
impotriva unui mafiot! nazist in public! om care insulta femeile pe care le vrea "valorificate" de turismul local, care face "edcuatie sexuala"...
Alegator
9 iunie 2012
Cu cine votez ?

CONSTANTENI ! IESITI LA VOT IN NUMAR MARE , CA NICIODATA ! ALTFEL SA NU FACETI ! SUCCES !

Ramona
9 iunie 2012
@admirator

Ceea ce ai spus ai spus fosrte bine. In relativ putine cuvinte ai sintetizat elementele esentiale care ar trebui sa determine orice om rational sa voteze impotriva cancerelor mazare si constantinescu si sa voteze pe cel mai bine plasat in sondaje(primarie si presedinte CJC).

Sorin
9 iunie 2012
PRETUL APEI REPREZINTA UN GENOCID REALIZAT DE CLANUL NEONAZIST MAZARE-CONSTANTINESCU IMPOTRIVA TUTUROR LOCUITORILOR ORASULUI SI JUDETULUI CONSTANTA (NICI PE SCENA MAZARE NU RENUNTA LA HAINELE LUI NAZISTE)

Toata populatia din orasul si judetul Constanta este jupuita de vie de clanul neo-nazist Mazare-Constantinescu prin pretul criminal al apei care ne vine pe factura, pret care e de cel putin patru ori mai mare decit cel REAL. Fiecare familie E JEFUITA IN FIECARE LUNA DE SUTE DE MII DE LEI (!!!), bani care intra in buzunarele lui Mazare si Constantinescu. De exemplu, o famillie care consuma 10 mc de apa potabila plateste in jur de 900000 lei pe luna (in functie de suprafata locuintei, deoarece exista si acel bir criminal numit APA METEO); pretul REAL pe care ar trebui sa-l plateasca pe factura este 225000 lei; restul de 675000 (sase sute saptezeci si cinici de mii !) lei sunt bani de care familia respectiva este jefuita de catre Mazare si Constantinescu. Sunt multe familii care consuma mai mult de 10 mc pe luna. Si pretul apei CRESTE TOTAL NEJUSTIFICAT SI CU PERVERSITATE LA FIECARE DOUA LUNI !

Loredana
9 iunie 2012
Nu distrugeti Constanta, nu lasati orasul si judetul Constanta in mina celor doua fiare naziste mazare si constantinescu

Cei care voteaza cele doua fiare naziste, indiferent ce virsta au, 20 de ani, 50 de ani sau 80 de ani, sunt pleava societatii, creaturi lipsite de orice fel de scrupule, ticalosi care pentru nimic sunt in stare sa ucida; si nu orice fel de crima, ei ucid un oras intreg si nenorocesc tot judetul.

Daniel
9 iunie 2012
Pentru comentatori

Sincer, dar sincer, sunteti patetici. Scrieti niste elucrubatii atat de mari de virale si atat de imbecile incat cine citeste si nu cunoaste Constanta crede ca acest oras a ajuns o vagauna. Acum, ca sa termin cu voi dupa aceasta superba perioada de confruntari electorale tin sa va transmit cateva ganduri. 1 Toate eforturile voastre au fost si vor fi zadarnice. 2 Ce nu va place voua (Mazare) nu este obligatoriu sa nu ne placa nici noua. 3 Asa cum pentru voi Mazare reprezinta ciuma totala a orasului asa si pentru ceilalti Chiru sau Palaz pot reprezenta acelasi lucru. 4 Aveti obisnuinta sa acordati celor ce sunt contra parerilor voastre epitete de genul celor pe care le folosit atunci cand vorbiti de Mazare. 5 Nu este Mazare vinovat ca voi nu ati fost capabili sa cristalizati o opozitie reala. 6 Nu cu vorba goale, cu fraze patriotarde sau cu manipulari jalnice veti avea castig de cauza. 7 In toate aceste 30 de zile de campanie electorala ati facut toate eforturile sa il infatisati pe Mazare drept un satana incarnat in primar. Asta este o mare greseala. Nu asa ii faci pe oameni sa voteze contar cuiva. 8 V-ati comportat ca niste veritabili pionieri atunci cand incercati prin texte puerile sa il infatisati pe Chiru sau Palaz drept ceeace nu sunt in fapt. Nu sunt niste Eroi asa cum ati crede. Sunt doar niste politicieni, niste PDL-isti vopsiti. 9 stiu ca in forul vostru interior sunteti convinsi de faptul ca o sa mancati bataie electorala si de data asta. Vina va apartine. Ca sa castigi trebuie sa ARATI ca esti mai bun ca adversarul tau nu doar sa trancanesti ca esti. 10 In fine, aveti libertatea sa ma injurati, aveti libertatea sa scrieti aici aceleasi fraze sforaitoare si goale de sens, dar realitatea este una: VETI PIERDE! Salutare!

Eu
9 iunie 2012
@ Daniel

Sincer, dar sincer, maninci cacat. Sincer, dar sincer, stapinul tau, sidabungalow, iti va mai adauga doua ciori la pachet.

hmm
9 iunie 2012
eu cu cine votez?

Cetateanul ala turmentat din Caragiale cred ca era de fapt beat de atatea calitati slabe ale candidatilor. Eu la fel ma intreb "eu cu cine votez?". Dintre Mazare, Chiru si Palaz cu siguranta il aleg pe Palaz. Daca pe altul nu-l stiu...nu ca l-as stii si pe cel din urma. Pentru Consiliul Local l-as alege pe Silviu Wagner, caci pare practic si n-ar strica niste asfaltari normale in Constanta, printre multe altele.

37 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Vineri, 08 Iunie 2012
Stire din Politică-Administrație : Falsuri grosolane la Medgidia
Vineri, 08 Iunie 2012
Stire din Cetățenești : Secretul puterii lui Mazăre
Pagina a fost generata in 0.3514 secunde