Control fulger la RAJDP efectuat de liderii CJC. "Am rămas șocați de ce am găsit!"

2441

Articole de la același autor

Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, împreună cu cei doi vicepreședinți, a făcut, recent, o vizită neanunțată la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP). 


În urma acestui control, liderii județului susțin că au descoperit mai multe nereguli, dar și obiecte care nu țin de domeniul de activitate al RAJDP.


"Am rămas șocați de ce am gasit! Zeci de utilaje dezafectate și obiecte numai bune de dus la muzeu. Am identificat numeroase probleme și am început discuțiile cu administratorul judiciar și cel special pentru a remedia lucrurile. Obiectivul nostru este acela de a salva Regia și de a o rentabiliza", a declarat președintele CJC, Horia Țuțuianu. 


El a explicat că, la sediul central al RAJDP, dar și la Stația de Preparare Asfalt - Cuza Vodă s-a constatat că spațiile destinate reparării și întreținerii utilajelor erau folosite pe post de spații de depozitare a unor resturi de ajutoare, aflate într-o avansată stare de degradare. Conducerea CJC a mai des-coperit și câteva piese de mobilier destinate petrecerilor câmpenești. Totodată, la secția din localitatea Cuza Vodă au fost găsite ca-lești, hamuri, trăsuri precum și costume de călărie. 


În plus, s-a constatat nefuncționalitatea stației de opt zile, din cauza unei piese ce ar putea fi reparată în cel mult 48 de ore, după cum spun reprezentanții CJC.


"Este inadmisibil cum a fost condusă și gestionată această regie. RAJDP poate fi salvată, dar cu multă atenție", au conchis șefii CJC.


În acest context, liderii CJC au precizat că vor propune plenului Consiliului Județean Constața constituirea unei comisii, din care să facă parte toate formațiunile politice reprezentate în consiliu. Scopul acestei comisii ar fi acela de a superviza activitatea și rentabilizarea RAJDP.


Amintim că RAJDP Constanța a intrat în insolvență în decembrie 2015. Cererea a fost acceptată de Tribunalul Constanța, în ședința din 29 decembrie. Administrator special a fost numit Virgil Stan la începutul lui 2016, în urma unei hotărâri de Consiliu Județean. 


Problemele la RAJDP au început în momentul în care fostul președinte al CJC, Nicușor Constantinescu și directorul RAJDP, Adrian Gâmbuțeanu, alături de alte 17 persoane au fost trimise în judecată, în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Județean Constanța și a peste un milion de lei în dauna statului român. 


Printre altele, procurorii DNA precizau în rechizitoriu că, în perioada 2010 - 24 martie 2014, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al CJ Constanța și directorul RAJDP, Adrian Gâmbuțeanu au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat și o parte din restul inculpaților, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor economice ale Consiliului Județean Constanța.


După arestarea lui Nicușor Constanti-nescu, Gâmbuțeanu, care este judecat în stare de libertate, a fost înlăturat de la conducerea RAJDP.


În altă ordine de idei, la sfârșitul anului trecut, șeful interimar al CJC, Cristinel Dragomir, atrăgea atenția că noua con-ducere a RAJDP nu-și poate desfășura activitatea deoarece avea conturile blocate.


"A fost efectuat un raport al Curții de Conturi, iar ANAF a dispus blocarea con-turilor, deoarece RAJDP are datorii de peste 20 milioane lei, rod al fostei conduceri. În aceste condiții, RAJDP nu mai poate funcționa, iar întreținerea drumurilor județene este problematică. Raportul ANAF se află în posesia CJC. A fost con-testat de RAJDP și, cu siguranță, în curând se vor stabili vinovații care vor trebui să plătească. Din cauza acestei situații, sezonul de iarnă ar putea avea de suferit, deoarece din cauza conturilor blocate nu se pot cumpăra materiale pentru des-zăpezire. Am aflat de această datorie de vreo lună de zile", a declarat atunci Cris-tinel Dragomir. 


Față de această situație, el le-a spus consilierilor județeni că ar exista o soluție ca RAJDP să se transforme din regie în societate comercială, aflată în subordinea CJC.


Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe și dacă noii șefi ai CJC vor reuși să redreseze activitatea acestei regii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3156 secunde