Cristian Radu câștigă Primăria Mangalia

3691
13
Cristian Radu câștigă Primăria Mangalia - fond2-1340573329.jpg

Articole de la același autor

Dacă în urmă cu două săptămâni Mangalia părea să fie punctul de foc al alegerilor electorale cu sute de reclamații de fraudă din toate părțile, buletine ascunse prin chiloți și cozi interminabile la secțiile de votare, iată că de această dată apele par să se fi domolit.

Liniște și pace…
Alegerile de ieri au fost liniștite, nesemnalându-se evenimente speciale pe la secțiile de votare. Întrebați cum a decurs ziua, majoritatea președinților de secție au menționat că nu au avut probleme, fiind deranjați doar de prezența presei. Aceștia au explicat că nu au înregistrat tentative de fraudă, iar suplimentarea numărului de cabine de vot și a celui de ștampile a dus la dispariția problemei aglomerației.
Menționăm că la fiecare secție de votare au fost prezenți câte 3-4 tineri, care, potrivit propriilor spuse, executau exit poll-uri "pentru o firmă concept". Majoritatea celor care ieșeau din secții au declarat că au votat pentru că își doresc să nu mai treacă prin frigul de astă iarnă și pentru dezvoltarea localității în ge-neral. Mulți au menționat că și-ar fi dorit ca rezultatul alegerilor din 10 iunie să fi fost validat, pentru că, spun ei, s-au săturat să fie scoși din casă, duminica, "din motive politice". Menționăm că până la ora 17.00 puțin peste 50% din locuitorii cu drept de vot ai Mangaliei se prezentaseră la urne.
La sediile de campanie ale candidaților era la fel de liniște ca în întreg orașul. Câțiva reprezentați stăteau "de pază", așteptând să le fie comunicate rezultatele la diverse ore privind numărul de votanți. Restul echipei, în frunte cu candidații și membrii importanți din conducerea partidelor de la nivel județean, era plecată pe teren pentru a supraveghea desfășura-rea corectă a alegerilor.
Singurul care spărgea liniștea Mangaliei părea să fie un susținător al lui Cristian Radu, dotat cu un fluier și un colier din brelocuri PSD. Pe întreg parcursul zilei acesta s-a perindat prin fața secțiilor de votare fluierând și țipând din toate puterile "Votați Cristian Radu! Poziția 11 pe buletinele de vot".

Tusac către membrii secției de votare: "E totul în regulă?"
Se pare că presa a fost junghiul din coastă alegerilor de la Mangalia și pentru personalitățile locale. Fostul primar al municipiului, Mihai Claudiu Tusac, și-a ieșit puțin din fire în momentul în care a fost fotografiat făcând pe "agentul electoral" pe la secțiile de votare. Deși ar fi trebuit să își cam "vadă de treabă" și să se prezinte la secția de votare doar pentru a-și exercita același drept pe care îl au și ceilalți locuitori ai Mangaliei, Tusac a fost zărit în secția de la liceul Callatis întrebând "Cum merge treaba?" și dacă "E totul în regulă?". Prezența sa era mai și puțin justificată dacă ne gândim că, deși s-a retras din cursa electorală pentru Mangalia, Tusac încă se află pe buletinele de vot. Astfel, la vederea presei, fostul edil a aruncat două-trei comentarii tipice și a plecat, sau cel puțin s-a făcut că pleacă, urcându-se în bolidul din dotare alături de însoțitorii săi.

Exit-poll: Radu 49%, Iorguș 38%
Potrivit unui exit-poll realizat la ieșirea de la urne, Cristian Radu a câștigat Primăria Mangalia cu 49%, deputatul Zanfir Iorguș, care a adunat doar 38%, neputând repeta figura de acum două săptămâni, când a câștigat alegerile. Lucru lesne de înțeles dacă ținem cont că PNL și PSD și-a dat mâna în ceasul al 12-lea la Mangalia și l-au susținut împreună pe independentul Cristian Radu, obligându-l pe primarul în funcție pesedistul Claudiu Tusac, care a luat doar 4% acum, să facă un mare pas înapoi.
Exit-poll-ul este confirmat și de rezultatele parțiale, potrivit cărora, după numărarea voturilor din aproape 50% din secțiile de votare, Cristian Radu avea un avans de peste 350 de voturi.



Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Sint Cristi Radu
25 iunie 2012
si soc:

Vara asta am devenit primar!

Zamfir
25 iunie 2012
succes Radule

Felicitari Radule,sper sa faci treaba buna. Am sperat sa fiu votat eu pt ca stiu ca sunt prea multi prosti care nu pot sa faca o alegere prea buna,se pare ca m-am inselat amarnic Eu si camarila mea tiganeasca (Sebat,Raim,Sinan ,etc.) trebuie sa ne obisnuim cu gandul ca nu ne mai merge. Sebat va trebui sa isi ia gandul de la excroheriile pe care i-le-am propus. Pe Raim nu il mai scapa nimeni de la puscarie Sper ca eu sa scap,am avere o sa dau incontinuare oricat ca sa scap.Am cui sa dau spaga e plin de corupti in Justitie si in Politie la Mangalia. Ma retrag sper sa uitati repede de mine (ca v-am tinut in frig si mi-am batut joc de toata lumea doar ca sa ma razbun) Adio ! ! !

Buu
25 iunie 2012
Asa vä trebuie

Firatai dracu de nemernic cu hotii vostri sä muriti animalelor - PPDD var fi schimbat viata - popor de prosti si analfabeti

nevermind
25 iunie 2012
Liniste in Mangalia

Pai cum sa nu fie liniste, ieri Mangalia a fost cel mai asigurat oras din tara avand in vedere fortele de ordine desfasurate pentru a asigura alegeri corecte si a impiedica orice tentativa de fraudare a alegerilor. Deci daca vreti un motiv ptr alegeri linistite vi-l dau eu: JANDARMERIE, POLITIE si alte forte ce ieri v-au supravegheat discret ca sa nu faceti prostiute si sa va dati in stamba!

...
25 iunie 2012
cistiga chiru, cistigi si tu

vota-ti gigi chiru

Mangalianul
25 iunie 2012
Radu Cristian si noua sansa a orasului

Mizeria morala in care a tarat Mangalia deputatul PDL Iorgus Zanfir, prin luptele de culise, de dupa mazilirea sa din 2008, ca primar, i-a adus pe locuitorii acestui municipiu in centrul atentiei nationale. Noul primar va avea un mandat dificil, in a impune corectitudinea in primarie, respectul pentru localnici si linistea necesara unei dezvoltari economice, care sa asigure un nivel de trai fara umilinte. Suntem siguri ca va zagazui instrainarea bunurilor urbei si va da paste mana celor deprinsi sa se infrupte din averea locala. Ii uram succes si consecventa in indeplinirea promisiunilor electorale !

Independentul
25 iunie 2012
Radu Cristian prea iubitul nostru conducator

Radu Cristian realess la al 14-lea congressss.... Radu Cristiaaaannnn realesss la al 14-lea congreesssssss.... Partidul, țara, poporul Un singur gînd și un conducător Uniți clădim viitorul Spre comunism ne avîntăm în zbor Radu Cristian realess la al 14-lea congressss.... Radu Cristiaaaannnn realesss la al 14-lea congreesssssss.... Partidul este puterea Ce ne conduce înspre viitor Partidul este iubirea Pentru al nostru brav conducător ASA O SA CANTATI DE ACUMA CA PE VREMURILE BUNE.. VOTATI USL !!!

PopaV
25 iunie 2012
Normal ca a fost liniste

Au cumparat voturile tiganilor cu cateva zile inainte. Iar daca trendul era pro Iorgus se apela la solutia de urgenta: refacerea din nou a a alegerilor. Motivul: inscenau un scandal in care unul suparat intra si spargea o urna. Totul era pregatit.

rex
25 iunie 2012
jos ciuma portocalie

Mangalia a votat precum tara, adica gasca pd trebuie eliminata din viata politica si membrii gastii in frunte cu tartorul lor sa putrezeasca in puscarii.

BREAKING NEWS
25 iunie 2012
BREAKING NEWA

F.C.FARUL nu va fi preluat de CJC...Un investitotr :misterios; a preluat F.C.FARUL CONSTNATA..Amanunte in data de 26-27 iunie 2012...

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 20 Iunie 2012
Stire din Politică-Administrație : MANGALIA - ultima încleștare!
Pagina a fost generata in 0.6071 secunde