Concurs CSAT consideră campaniile de presă ce denigrează instituțiile statului o amenințare la siguranța României

245

Articole recomandate

Campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, diminuarea capacității de aplicare a legii de către unele instituții și presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice sunt stipulate ca vulnerabilități în Strategia de Apărare discutată marți în CSAT, notează Mediafax.
Potrivit documentului transmis Parlamentului de președintele Traian Băsescu, spre dezbatere și aprobare, principalele vulnerabilități ale României sunt capacitatea administrativă redusă la nivel central și local și politizarea excesivă a unor instituții, atât la nivel local cât și național.
Acest capitol mai indică drept puncte slabe corupția, cu implicații asupra funcționării instituțiilor statului și cu efecte negative asupra vieții cetățeanului, evaziunea fiscală, contrabanda și practicile specifice economiei subterane.
În aceeași categorie sunt trecute în document dezechilibrele bugetare generate de decizii politice greșite, scăderea calității serviciilor publice de sănătate, crima organizată.
Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român, conform documentului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0314 secunde