CSM: Imunitatea absolută a judecătorilor

Potrivit art. 52 alin. (3) din Constituția României, republicată, "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență".

Aceste dispoziții din legea fundamentală consacră rolul statului de garant al reparării prejudiciilor suferite ca urmare a săvârșirii unei erori judiciare. Dispoziția este similară cu cea existentă în legislația în materie a statelor membre ale Uniunii Europene, îndeplinind o funcție esențială, în absența căreia independența profesională a judecătorului și a sistemului judiciar ar fi anulată.

Răspunderea nelimitată și automată a magistratului, în toate cazurile de erori judiciare, ar fi de natură să afecteze însăși independența acestuia.

Din dispozițiile constituționale mai sus citate reiese că, în sistemul de drept românesc, statul garantează repararea prejudiciilor cauzate prin sistemele judiciare, ceea ce nu exclude posibilitatea să dea regres împotriva magistraților, în anumite condiții.

O prevedere menită să asigure responsabilizarea sistemului judiciar, prin atragerea răspunderii civile a magistratului  nu se regăsește în alte sisteme de drept, cu tradiție democratică.

În Olanda, răspunderea personală a judecătorilor a fost înlăturată începând cu 1 ianuarie 2001, aceștia dispunând de imunitate în ceea ce privește răspunderea civilă. Persoana prejudiciată poate intenta acțiune în despăgubire împotriva statului, însă statul nu are drept de regres împotriva judecătorului vinovat, care poate fi ținut responsabil doar din punct de vedere penal sau pentru motive disciplinare.

Nu mai puțin, un rol esențial în procesul de prevenire al erorilor judiciare îl joacă, în egală măsură, legislativul, ce trebuie responsabilizat pentru a asigura un cadru legislativ coerent, dar și executivul, care trebuie să asigure resursele umane și financiare adecvate justiției.

Din analiza statisticii referitoare la cauzele aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului în anul 2011, se constată că România (68 de hotărâri pronunțate de Curte, din care 58 de hotărâri constată cel puțin o violare a convenției) nu se află pe primele locuri în ceea ce privește violarea drepturilor și libertăților consacrate de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, state europene cu democrații consolidate primind la rândul lor numeroase condamnări sub acest aspect.

Rezoluția adoptată de Asociația Europeană a Magistraților în cadrul reuniunii de la Siofok, din 27 septembrie – 2 octombrie 2006, subliniază că judecătorii nu pot fi constrânși să lucreze sub amenințarea unei sancțiuni financiare, a cărei existență poate influența, chiar inconștient, hotărârile lor, făcând trimitere la Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) privind principiile și reglementările care domină imperativele profesionale care se aplică judecătorilor și în mod special deontologia, comportamentele incompatibile și imparțialitatea.

Opinia nr. 3 (2001) a Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni a statuat ca judecătorii trebuie să se bucure de libertate absolută în ceea ce privește răspunderea pentru fapte îndeplinite în exercitarea cu bună credință a atribuțiilor lor. Erorile judiciare, privind fie procedura, fie jurisdicția, comise în aplicarea legii sau în evaluarea probelor trebuie rezolvate prin recurgerea la apel; alte erori judiciare care nu pot fi rectificate în acest mod ar putea conduce cel mult  la o plângere împotriva statului.