Cu cine votează pedeliștii constănțeni la șefia partidului

1591
Cu cine votează pedeliștii constănțeni la șefia partidului - 2cf63aecac48a1c2c50a36af182b09f2.jpg
Cei patru parlamentari PDL de Constanța s-au decis pe cine să susțină pentru a câștiga funcția de președinte al Partidului Democrat Liberal. Doi dintre ei - deputații Maria Stavrositu și Zanfir Iorguș - au semnat moțiunea actualului președinte al PDL, Emil Boc, iar ceilalți doi - senatorul Mircea Banias și deputatul Constantin Chirilă - au semnat moțiunea lui Vasile Blaga.
"Am fost la prezentarea celor trei moțiuni susținute de Emil Boc, Vasile Blaga și Theodor Paleologu, însă am semnat pentru Emil Boc", a declarat Maria Stavrositu.
Și Zanfir Iorguș a confirmat, pentru "Cuget Liber", că susținerea sa este pentru Emil Boc. "Am semnat moțiunea prezentată de Emil Boc", a spus Iorguș.
La rândul lor, Mircea Banias și Constantin Chirilă au confirmat că au semnat moțiunea prezentată de actualul secretar general al PDL, Vasile Blaga.
Dacă cei patru parlamentari nu s-au sfiit să spună pe față pe cine susțin, președintele PDL Constanța, Gigi Chiru, nu a dorit să facă publică susținerea sa personală.
"Nu doresc să fac publică decizia mea pentru a nu influența votul colegilor mei de la Constanța care vor face parte din cei 33 de delegați ce vor merge la Convenția Națională, pe 14 mai. Mă aflu pe lista cu semnături a lui Vasile Blaga, unde mi-am luat angajamentul în nume propriu și nu al Organizației Județene a PDL Constanța, de a promova moțiunea pe care o prezintă. Decizia finală privind susținerea unui candidat o vom lua după prezentarea celor trei moțiuni, la Constanța, după ce Colegiul Director Județean se va pronunța prin vot secret", a declarat Gigi Chiru.

Vasile Blaga vine, mâine, la Constanța
Vasile Blaga și-a anunțat deja sosirea la Constanța, pentru a-și prezenta propria moțiune.
"Până acum, doar Vasile Blaga ne-a anunțat oficial că va veni, pe data de 14 aprilie, pentru a-și prezenta moțiunea cu care va candida la conducerea partidului. Totuși, sunt sigur că și Emil Boc va veni la Constanța pentru a face același lucru. Probabil, așa ar fi normal, ca și Theodor Paleologu să vină la Constanța pentru prezentarea moțiunii", a declarat Gigi Chiru. El a mai precizat că de la Constanța vor pleca la alegerile din luna mai 33 de delegați.
În acest context, democrat-liberalii constănțeni fac pregătiri pentru ca Vasile Blaga să fie primit cum se cuvine la malul mării.
Mai exact, actualul secretar general al PDL vine, mâine, la Con-stanța pentru a-și prezenta moțiunea "O Românie Dreaptă, O Românie Europeană", cu care speră să câștige președinția partidului. Acesta este obligat să treacă prin toate organizațiile pentru a-și găsi susținere în vederea promovării moțiunii. El trebuie să întrunească un număr minim de 11 semnături obligatorii de la organizațiile din țară pentru a intra cu această moțiune la Convenția Națională din data de 14 mai. Prezentarea moțiunii se va face la Teatrul de Stat Constanța, înce-pând cu ora 18.00, în fața Colegiului Director Județean al PDL Constanța. El va fi însoțit de Cezar Preda, care va candida pentru funcția de secretar general al Partidului Democrat Li-beral.
Emil Boc, Vasile Blaga și Theodor Paleologu și-au lansat oficial, luni, candidaturile pentru funcția de președinte al PDL, în evenimente succesive care au avut loc la sediul central al partidului din Aleea Modrogan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 05 Aprilie 2011
Stire din Politică-Administrație : "Nu plec la alt partid!"
Pagina a fost generata in 0.9695 secunde