Cum au marcat tinerii liberali "Ziua Alfabetizării"

211
Cum au marcat tinerii liberali

Articole de la același autor

Organizația de tineret a Partidului Național Liberal Constanța a desfășurat, ieri, o nouă acțiune, de această dată cu ocazia "Zilei Alfabetizării". 
Tinerii liberali s-au împărțit în două echipe cu misiuni distincte. O parte a împărțit peste 2.000 de baloane ABC trecătorilor din patru mari parcuri din Constanța și au vorbit cu aceștia despre importanța alfabetizării, iar o altă echipă a inaugurat o bibliotecă a copiilor în satul Viișoara, comuna Cobadin.  
Baloanele ABC au avut înscrise un citat de Victor Hugo: "Nu mă satur niciodată să învăț acest alfabet măreț al naturii. În fiecare zi caut o literă nouă", mesaj pe care constănțenii l-au primit cu drag, lăudând inițiativa liberalilor. 
"Oamenii au fost foarte deschiși să vorbească despre educație cu noi. Se pare că există un interes mare în popularizarea mesajului alfabetizării în toate mediile sociale. Sperăm că discuțiile pe care le-am purtat astăzi să fie cu folos", a spus Gabriel Ceșa, membru TNL Constanța.
La Viișoara, au participat la deschiderea Bibliotecii Copiilor peste 150 de micuți, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani. Aceștia au avut parte de prăjiturele cu literele alfabetului, sucuri, lecții și jocuri în engleză și română, precum și momente de lectură în biblioteca proaspăt inaugurată. Copiii s-au simțit atât de bine, încât nu mai vroiau să plece acasă, iar lecțiile au trebuit ținute în mai multe runde. 
"Am avut parte de o reacție incredibilă din partea copiilor din Viișoara, ne-au emoționat cu adevărat. Sunt foarte bine educați și respectuoși, au participat la toate activitățile pe care le-am pregătit pentru ei cu un entuziasm care a fost împărtășit și de către părinți. Ne vom întoarce aici cu siguranță pentru a continua proiectul bibliotecii", a spus Dinu Iulian, membru TNL Constanța.
Acțiunile tinerilor liberali vor continua în această toamnă cu noi surprize pentru constănțeni.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.039 secunde