Curtea Constituțională analizează pe 29 septembrie contestațiile la Legea pensiilor

2227
Curtea Constituțională a României (CCR) va analiza pe 29 septembrie contestațiile depuse de PNL și PSD privind Legea pensiilor, notează Agerpres.
Senatorul social-democrat Dan Șova a anunțat ieri că PSD a depus o sesizare la Curtea Constituțională, invocând neconstituționalitatea Legii unitare a pensiilor. Social-democrații susțin că Legea pensiilor încalcă mai multe articole din legea fundamentală - art.1, al.5, 44, 47, 53, art.20, al. 2 -, dar și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Și PNL a contestat legea la CCR. Grupul parlamentar al formațiunii liberale din Camera Deputaților a depus o sesizare la Curte, tot ieri. În sesizare, liberalii contestă procedura de adoptare și probleme de fond la Legea sistemului unitar de pensii. În ceea ce privește problemele de fond, viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu, a precizat că acestea fac referire la încălcarea art. 15, alin. (2) din Constituție privind principiul neretroactivității legii, și art. 44 din legea fundamentală, referitor la încălcarea dreptului de proprietate. El a mai spus că a fost nerespectat și art. 47 din Constituție, care face referire la principiul de trai decent și la pensie pe care statul trebuie să le acorde cetățenilor săi.
În ceea ce privește procedura de adoptare a legii, Eugen Nicolăescu a indicat încălcarea prevederilor constituționale privind modul în care se stabilește procedura de urgență pentru inițiativele legislative.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2115 secunde