După "«exilul» de la Roma"

Dan Diaconescu, primit cu entuziasm la Constanța

1444
16
Dan Diaconescu, primit cu entuziasm la Constanța - ppdd1-1399216840.jpg

Articole de la același autor

De 1 Mai, caravana Partidului Poporului Dan Diaconescu s-a aflat pe litoral, "violeții" făcând un adevărat tur de forță prin județul Constanța. 


Președintele organizațiilor județene Constanța și Tulcea ale PP-DD, Gheorghe Slabu, alături de președintele Organizației Municipale Constanța, Dede Perodin, și de consilierii municipali și județeni, a întâmpinat delegația "de la centru", formată din Dan Diaconescu, Simona Man, președinte PP-DD, Liviu Neagu, secretar general PP-DD, deputații Liliana Mincă și Ștefan Dalcă, Radu Orzață, președinte PP-DD București, Florin Condurățeanu și mulți alții. 


A urmat apoi "baia de mulțime", pe traseul Constanța, Rasova, Cernavodă, Agigea, Eforie, Costinești, Mangalia, dar și în campingurile din Năvodari sau Murfatlar, unde Dan Diaconescu și ceilalți PP-DD-iști au fost întâmpinați cu entuziasm de către constănțeni. 


"În ciuda unor opinii mai răută-cioase, s-a dovedit faptul că Dan Diaconescu nu și-a pierdut din simpatie. Mii de oameni, membri de partid sau simpli simpatizanți au venit să-l revadă după «exilul» de la Roma și să-i transmită, prin sutele de bilete, mesajele lor de suferință sau sus-ținere", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele PP-DD Con-stanța, Gheorghe Slabu. 


"Partidul nostru nu a avut până acum șansa de a face mai multe pentru popor. Nu suntem la putere, nu am făcut nicio alianță. Sunt o voce care deranjează și de aceea am fost nevoit să iau calea exilului. Cu siguranță însă, vocea mea se va auzi din Parlamentul European, iar atunci, ciocoii vor fi nevoiți să asculte păsurile românilor, transmise prin intermediul PP-DD", a spus, la rândul său, Dan Diaconescu. 


După succesul înregistrat la Constanța, caravana PP-DD s-a îndreptat către Tulcea. 


"Vrem să obținem la alegerile europarlamentare rezultate la fel de bune precum cele de la locale și parlamentare. Iar un obiectiv în plus este acela ca, în circumscripțiile electorale repartizate consilierilor, să se obțină un procent sau măcar un vot în plus față de media partidului la nivel național", a explicat președintele Gheorghe Slabu.


Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
ath
5 mai 2014
Un "mesaj de suferinta"

Gheorghe Slabu este un impertinet .Gheorghe Slabu si prietenii lui nu au fost in stare sa spuna o vorba despre abuzurile facute de Mazare si Constantinescu.Fara sa clipesca au votat majorarea pretului la caldura,majorarea taxei de habitat,majorarea impozitelor,constructiile abuzive din parcuri sau pe aiurea.Toti stau drepti in fata lui Mazare si acum viseaza la europarlamentare.Mazare i-a bagat in cazarma.Cu banii care-i arunc pe incalzire pot sa-mi cumpar o masina de spalat in fiecare luna.Pot sa-mi cumpar cate un frigider in fiecare luna,sau pot sa-mi fac cercei din televizoare daca am prea multe.Apa la robinet costa cat berea.Mai bine ar baga bere sau bors in instalatie ca au acelasi pret cu apa chioara.Mai ieftin ar fi sa fac baie in lapte de cuc decat in apa voastra.Ori merg la nunta si nu fac baie,ori fac baie si nu merg la nunta.Am de ales ca ma costa la fel.Domnule Slubu,cu ce l-ai deranjat pe Mazare. ? Da-mi un singur exemplu,numai unul.Cum arata un "mesaj de suferinta" ,pretiosule ? Spune-mi ! Vai,mama voastra de analfabeti. Nici eu nu sunt frumos si nici destept dar fata de voi am un mare merit.In afara de "nevasta mea oficiala" nu se mai chinuie nimeni cu mine.Voi chinuiti 700.000 de cetateni numai in judetul asta. La Vama Veche Dan Diaconescu a fost huiduit.Asta nu pune.Domnule Mihalache,am dreptul sa intreb cine este acest Gica Slabu ? Am dreptul sa intreb cate clase are si unde a muncit in viata lui ? Cred ca a muncit ca sculer la fabrica de bors.Acum a ajuns mare sculer in PPDD. Astept un raspuns.

sindbad
5 mai 2014
Alti hoti...

Stiu ca la Cta, mama prostilor e mereu gravida, d'aia vin. Stiu ca se aduna plebea si asistatii ca poate se da ceva mocca. Asta a fost dresajul facut in atatia ani de OTV. Au observat si ei cata prostime pune botu' la vrajeala mazarista, si, de ce sa nu-si taie si ei o felie?? Iar multi din cei intrati pe listele PPDD-ului, s-au furisat in PSD, marind procentul partidului mafiot. Cine nu crede, sa verifice...

Sunt o doamna care fac trotuarul
5 mai 2014
Ce-mi place gestul cu degetul mare in sus

Si eu am luat de la domnul Dan Diaconescu obiceiul sa folosesc acest gest si, datorita lui, am reusit sa umplu de sida 30 de constanteni, de sifilis – 40, si de blenoragie- 50. Oricum, domnul Dan Diaconescu are posibilitati mult mai mari decit am eu.

ion
5 mai 2014
erau 4 dobitoci

un escroc care prosteste prostii

ion
5 mai 2014
cind il ia dna pe gheorghe slabu?

impreuna cu dan cornel antefata general politie sef economic bogdan,cu george despina fin senator ps dmoga,a luat cu strutinschi cinema progresul-el a dus italienii de la fin co ger ,o -ne au luat milioane euro-a furat motorina din conducte cu fratii si a vindut o in peqo-gei-la cet si cu comisar garda financiara ionescu-dgipi,dna ,sri tac aca al queda-acte false ptr restituiri lac mamaia casino,50 magazine pe faleza casino-ce licitatie? dna ii para? la puscarie-si asa e urmarit-e cu psd -la misto ppdd

costi
6 mai 2014
succes

De ce il huiduiti pe DD, a fost el oare vreodata la putere pana acum ca sa ziceti ca va fura sau va prosteste? Hai Dane ca o sa vina si vremea ta, caci tot mai multi romani se trezesc! Fereste-te insa de nemernici, ca sunt pe toate drumurile...chiar si in propriul tau partid. Succes in alegeri!

meleaca
7 mai 2014
traiasca dl.ddd

va rugam frumos, daca s-ar putea si pentru noi, in direct, un mic avans din cei 20000 de para promisi. si pentru costi, dl. dan, ca mama lui e iarasi gravida.

Aurel
8 mai 2014
Ce ne arata cu degetul?

Ce imi place cum ne arata domnul Gheorghe cu degetul!!! Super... sa ii votam!!!

hermes outlet.org
8 mai 2014
hermes outlet.org

hermes kelly kw super hermes outlet.org http://bybusklubben.dk/gallery/fake-vs-authentic-hermes-birkin-4517.html

zaharia gheorghita
9 mai 2014
alegerile

vaide caputurile voastre de indobitociti,pai diaconescu va lasat fara familli,munca,bani,saracie?asa sa ramine-ti slugi in tarile altora,fomisti, natarailor.alege-ti aceiasi hoti de 25de ani.alege-tii aceiasi hoti pentru a-si proteja miliardele depuse in strainatate.pacat de romania ca este locuita de romani.

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6287 secunde