Cât de înstăriți sunt constănțenii care candidează la alegerile europarlamentare

1881
2

Articole de la același autor

Candidații la alegerile europarlamentare și-au depus alături de alte documente necesare la dosarul de participare și declarațiile de avere, iar Agenția Națională de Integritate a creat un portal special unde oricine dorește poate vizualiza cât de înstăriți sunt cei care doresc să reprezinte România în Parlamentul European. 
 
Sebastian Bodu, care dorește să obțină un nou mandat în PE candidând pe locul doi pe listele PNȚCD, are mai multe conturi curente, dintre care unul de 13.000 de euro, dar și un cont bancar de circa 216.000 euro. Acesta declară peste 8.000 de euro la rubrica fonduri de investiții sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare. În anul fiscal precedent, Bodu a primit 70.000 de euro, ca indemnizație, de la Parlamentul European, la care se adaugă diurna totală pentru fiecare zi lucrată (304 euro pe zi), indemnizația de transport de aproape 400 euro pe săptămână și suma forfetară primită pentru cabinetul de europarlamentar, de aproximativ 50.000 euro pe an.


Potrivit declarației de avere, Bodu a cumpărat, în 2007, împreună cu alte persoane, două terenuri agricole în suprafață totală de peste 15.000 mp, precum și o fâneață cu o suprafață de circa 1.400 mp. În aprilie 2013, Bodu a vândut o casă în Sectorul 5 pentru 177.500 euro. El a cumpărat, în anul 2011, o casă în București de aproape 500 mp și un autoturism BMW, fabricat în 2007. 


Candidatura colegei sale de partid, Maria Stavrositu, este deocamdată incertă. Biroul Electoral Central a respins dosarul acesteia pe motiv că lipsește declarația de colaborare sau nu cu securitatea, însă împotriva acestei decizii a fost depusă o contestație care urmează să fie soluționată zilele urmă toare. Totuși, de la dosarul Mariei Stavrositu nu lipsește declarația de avere. Astfel, ea deține 13 hectare de teren agricol, două apartamente, o casă de locuit și trei spații comerciale. De asemenea, are cinci conturi bancare, dar și debite la bănci, în valoare de 61.000 de euro. 


Președintele Organizației Jude-țene a PP-DD, Gheorghe Slabu, candidează pe listele partidului pentru alegerile europarlamentare fiind clasat pe poziția a șaptea. El are cinci terenuri intravilane, un spațiu comercial și patru case, patru autoturisme și bijuterii în valoare de 10.000 de euro. Cunoscut ca un bun "investitor în partid", Gheorghe Slabu are și datorii la bănci în valoare de 800.000 lei. 


Dumitru Bădrăgan, de la Partidul Ecologist Român, se află pe prima poziție a listei depuse de formațiunea politică pe care o reprezintă. Și situația acestuia este incertă, deoarece Biroul Electoral Central a respins întreaga listă a partidului, însă ecologiștii au depus contestație la instanța de judecată. Potrivit declarației de avere, avocatul Bădrăgan deține un apartament în București cu o suprafață de 120 mp cumpărat în 2007 și trei autoturisme. 


Alma Elena Micu este administrator la o firmă de turism și candidează pe listele Forței Civice la propunerea colegilor de partid de la Con-stanța. Potrivit declarației de avere, ea are un teren agricol dobândit în 2013, un teren cu o suprafață de 1.000 de metri pătrați proveniți dintr-o moștenire,  și un apartament de 56 mp cumpărat în 2009. 


Tânăra Cristina Steliana Mihailovici va reprezenta municipiul Constanța pe listele PNL. Din declarația de avere reiese că nu are casă sau mașină, însă deține bijuterii în valoare de 1.000 de euro și obiecte de artă evaluate la 5.000 euro.


Comentează știrea

Mihai
7 aprilie 2014
alegeri

As dori sa arate ce au facut pentru orasul Constanta. Cel mai cunoscut este Dl. Bodu dar a fost o data in oras......doar in vacanta poate. asa ca sunt penibili toti.

hermes 50cm birkin replica
11 mai 2014
hermes 50cm birkin replica

hermes handbag ebay Stiri Politică : Cât de înstăriți sunt constănțenii care candidează la alegerile europarlamentare | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes 50cm birkin replica http://moneslaw.com/brand.html

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2138 secunde