Ironizându-l pentru că a fost "ars" de flacăra violetă,

Dâncu susține că Geoană are puține șanse de a rămâne la șefia PSD

2719
Sociologul Vasile Dâncu a declarat, ieri, că Mircea Geoană ar avea slabe șanse să rămână la șefia PSD după congres, remarcând ironic că una dintre cauze ar putea fi că "flacăra asta violetă s-ar putea să-l fi ars puțin".
"Eu cred că are puține șanse să-și păstreze mandatul, chiar dacă cei care acum fac o cursă lungă și rapidă, fiecare să se extragă din echipa lui, sunt din echipa care l-a susținut până în ultima clipă. Nu știu cum vor răspunde următorului paradox: Mircea Geoană era bun pentru Președinția României, dar nu e bun pentru cea a PSD după câteva săptămâni, pentru că e aceeași persoană (...) Cred că flacăra asta violetă s-ar putea să-l fi ars puțin pe Mircea Geoană, dar cel care va participa la această luptă împotriva lui Mircea Geoană va trebui să fie cel care-și asumă ideea spusă de Iliescu, să fie factor de tracțiune", a declarat Vasile Dâncu la Realitatea FM. El i-a nominalizat printre cei care ar putea să se desprindă de Ion Iliescu, "să nu mai vină de mână cu el" și să reformeze partidul, pe Adrian Năstase, Cristian Diaconescu și Miron Mitrea.
Dâncu a mai precizat că PSD trece în aceste momente printr-o situație ciudată. "Psihologic aș putea-o numi derivă nevrotică de tip evazionist", a spus fostul senator PSD. "Nu vrea să facă analiză, încearcă să fugă de răspunsul la întrebarea de ce am pierdut alegerile, de acum sunt două cicluri electorale pierdute și cred că din această cauză suntem penibili", a mai spus Dâncu despre partidul său, PSD.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6475 secunde