"În căutarea electoratului pierdut",

Veteranii PSD își anunță intenția de a candida pentru șefia partidului

1800
Veteranii PSD își anunță intenția de a candida pentru șefia partidului - a399aa1e674b7715f06319e249838f86.jpg
"Astăzi, avem o singură certitudine: Mircea Geoană a pierdut alegerile, iar PSD se găsește în fața unei lungi și dificile perioade de opoziție. Sunt tot mai mulți cei care se întreabă pe ce drum trebuie să mergem mai departe și cine ne poate conduce pe acel drum", scrie social-democratul Miron Mitrea pe blogul său. Ulterior, sub titlul "În căutarea electoratului pierdut", Mitrea susține că "această tendință de diminuare a electoratului tradițional de stânga din România a fost potențată de o serie de erori de strategie pe care partidul le-a făcut în ultimii cinci ani și de o criză de credibilitate pe care PSD a traversat-o în această etapă". Declarațiile sunt făcute cu o zi înainte ca pesedistul să iasă public să anunțe că îl va susține pe Cristian Diaconescu pentru șefia PSD (în cazul în care acesta din urmă își va exprima intenția), iar dacă fostul ministrul de Externe al României nu va candida, va intra chiar el în lupta ce vizează conducerea partidului.
Ieri, însă, și fostul premier Adrian Năstase a anunțat că ar fi de acord să conducă PSD pentru o perioadă de doi ani, numele său adăugându-se astfel celor ale lui Mircea Geoană, Cristian Diaconescu și Miron Mitrea, nume vehiculate pentru competiția internă din PSD. Potrivit HotNews, Năstase a declarat la Antena 3: "Nu-mi doresc să fiu din nou prim-ministru sau să candidez pentru președinția României. În schimb, cred că așa cum gândisem și în 2005 - când am sugerat ca domnul Iliescu (n.r. - Ion Iliescu) să asigure conducerea partidului pentru doi ani - cred că și acum este nevoie de foarte multă înțelepciune, de o anumită viziune", sugerând astfel că ar putea prelua frâiele PSD.
Aceste discuții și declarații au loc pe fondul mult așteptatului congres al partidului, eveniment în cadrul căruia va fi decis viitorul președinte al Partidului Social Democrat. În sensul acesta, de menționat este că, ieri, Bogdan Niculescu Duvăz, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunțat că pe 25 ianuarie va fi organizat Comitetul Executiv al partidului, pentru pregătirea Congresului din primăvară, context în care vor fi abordate subiecte precum redefinirea ideologică a partidului, relația cu formațiunile politice din opoziție, în special PNL, și modificarea statutului PSD.
Și pentru că lupta internă se ascute în PSD, social-democrații încep, destul de timid și relativ rezervați, e drept, să-și manifeste public susținerea pentru unul sau altul dintre candidați. Mai exact, pe fondul revenirii lui Miron Mitrea în prim planul partidului și având în vedere reactivarea marginalizatului Adrian Năstase, Victor Ponta (nume vehiculat, și el, pentru șefia PSD cu puțin timp în urmă) a afirmat ieri, potrivit HotNews, că nu îl va susține pe Mircea Geoană la Congresul PSD pentru un nou mandat: "Nu, nu cred", a fost răspunsul lui Ponta, ieri, atunci când a fost întrebat dacă îl va susține pe actualul lider pentru un nou mandat de președinte al Partidului Social Democrat.

Între figurile noi și "garnitura a doua"
Interesant este, în acest "peisaj", că pesediștii par a se împărți, în ceea ce privește sprijinul acordat eventualilor candidați, între trecut și viitor, altfel spus între cei care au avut deja un cuvânt de spus la șefia partidului și noul "val", aceia care nu au trasat, până acum, direcțiile PSD.
Despre aceste noi discuții și puncte de vedere, senatorul constănțean Alexandru Mazăre a declarat, ieri, că în viziunea sa "este foarte bine că se anunță mai mulți candidați, pentru că asta presupune o competiție deschisă, adevărată". "Cu cât mai mulți, cu atât mai bine", a subliniat senatorul PSD al Colegiului 3.
În ceea ce privește revenirea lui Mitrea, dar și cea a lui Năstase, Alexandru Mazăre a explicat că "gestul este firesc după acest moment destul de greu pentru partid, pentru că este vorba despre doi oameni care au condus partidul în bătălii importante", iar aici parlamentarul constănțean a dat exemplul alegerilor generale din 2004, scrutin câștigat de PSD. "Acest aspect le dă dreptul unei candidaturi", a adăugat Mazăre despre intențiile lui Mitrea și cele ale lui Năstase.
Cu toate acestea, senatorul PSD a mărturisit: "Eu personal aștept și alți competitori. Vreau niște oameni care să reprezinte figuri noi pentru ceea ce presupune conducerea partidului", a atras atenția parlamentarul. "Cei care au mai condus partidul ar putea fi în spatele acestor noi figuri, dar în garnitura a doua. În orice caz, repet, cu cât mai multe candidaturi, cu atât mai bine, iar PSD este cel mai democratic partid din România", a conchis Alexandru Mazăre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6392 secunde