Daruri oferite copiilor de parlamentarul Zanfir Iorguș

465
< 1 min citire
Membrii Fundației "Callatis" au fost colindați de tinerii liceeni, dar și de micuții de la grădinițele și școlile din Mangalia, însoțiți de foarte mulți dintre părinții acestora. Rând pe rând, au trecut pragul fundației copiii de la Grădinița nr. 7, Grădinița nr. 3, Școala generală nr. 3, Grădinița nr. 2, Școala nr. 1, precum și de la Colegiul Economic Mangalia, Grup Școlar "Ion Bănescu" și Liceul Teoretic "Callatis", care le-au urat celor prezenți sănătate, fericire, sărbători liniștite și îmbelșugate. Printre aceștia, s-au aflat și președintele fondator al organizației, deputatul Zanfir Iorguș, actualul președinte, dr. Laura Condur și directorul economic, Daniela Filip.
Colindătorii au prezentat programe artistice emoționante, ce au cuprins concerte de colinde, dansuri populare și recitaluri de poezii cu specific de Crăciun. Pentru prestația deosebită, copiii au fost felicitați de președintele fondator al Fundației "Callatis", deputatul Zanfir Iorguș, care i-a și răsplătit cu pachete de dulciuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0332 secunde