De ce a plecat Tusac de la ședința de consiliu

732
De ce a plecat Tusac de la ședința de consiliu - tusac-1317327615.jpg

Consilierii locali de la Mangalia s-au întrunit, ieri, în ședință pentru a vota cele 45 de proiecte aflate pe ordinea de zi și cele de pe ordinea suplimentară. După plecarea consilierilor liberali, care nu au vrut să asiste la o ședință "ce încalcă protocolul USL", consilierii rămași au trecut la votarea proiectelor, existând cvorumul necesar unei astfel de inițiative.
Astfel, cei 14 consilieri rămași, au votat toate proiectele ce vizau achiziționarea terenurilor de sub casă pentru mai multe persoane din Mangalia, dar le-au respins pe cele privind concesionarea prin extindere fără licitație acolo unde era vorba de suprafețe foarte mari. De asemenea, a fost respins proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe motiv că anumite sume prevăzute în documente nu se justificau. După respingerea acestui proiect de către consilieri, primarul Mangaliei, Mihai Tusac a părăsit sala, însoțit de un consilier din partea PSD. Menționăm că un alt proiect respins a fost cel prin care se dorea aprobarea unui protocol de colaborare între Poliția Locală Mangalia, Consiliul Județean Con-stanța și prin RAJDP, Direcția de Control și Direcția de Pază Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Palaz l-a reclamat pe Tusac la DNA
Vineri, 30 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Tânără dispărută de acasă
Pagina a fost generata in 0.3932 secunde