Decebal Făgădău a câștigat Primăria Constanța. "Vă asigur de o întreagă transparență, de un dialog permanent cu constănțenii"

10272
45

Articole de la același autor

Candidatul PSD Constanța, Decebal Făgădău, va conduce Primăria Constanța în următorii patru ani, după ce a reușit să obțină cele mai multe voturi din cele exprimate de constănțeni.


Pentru prima dată după mulți ani, când competiția pentru Primăria Constanța avea loc fără Radu Mazăre, iar liberalii aveau o mare șansă de a prelua conducerea Primăriei Constanța, cetățenii din Constanța nu au dat doi bani pe votul la care au dreptul o dată la patru ani și au preferat să aibă alte preocupări decât să meargă la urne. 


Drept urmare, în județul Constanța au fost amenajate 554 de secții de votare, pe listele de votare fiind înregistrate 630.649 persoane. Dintre acestea, la ora 21.00, la închiderea urnelor, prezența la vot a fost de 49,56%. În ceea ce privește municipiul Constanța, au fost amenajate 209 secții de votare plus una în stațiunea Mamaia, pe listele de votare fiind înscrise 269.253 persoane. 


La închiderea urnelor, prezența la vot a fost de 40, 20%.


Prezența scăzută la vot a dat peste cap calculele tuturor partidelor, atât candidatul PSD cât și cel al PNL spunând că nu se așteptau la așa absenteism. În aceste condiții, principalii candidați nu s-au grăbit să iasă cu declarații oficiale. 


Făgădău: "Al 55-lea primar al Constanței va fi primarul tuturor"


În jurul orei 1.00, Decebal Făgădău a fost primit cu aplauze de cei aflați în sediul de campanie în momentul în care a considerat că poate fi sigur pe victorie. El a mulțumit tuturor constănțenilor care au avut încredere în el și a declarat că își dorește o schimbare în bine pentru Constanța. 


"PSD Constanța a câștigat funcția de primar al municipiului Constanța la o diferență de peste 7.000 de voturi. Rezultatul din această seară pe de o parte ne mulțumește, iar pe de altă parte mă face să mă gândesc că, în viitor, va trebui să facem ceva mai bine și nu doar noi, ci întreaga clasă politică. Prezența scăzută la vot în municipiul Constanța constituie un vot de blam pentru întreaga clasă politică din Constanța. Felicit 


toți contracandidații și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și mi-au acordat votul de încredere. Îmi doresc ca în Consiliul Local să avem un singur partid, Partidul Constănțenilor. Vă asigur de o întreagă transparență, de un dialog permanent cu constănțenii și, după ce vom avea rezultatele oficiale vom face o conferință de presă și vom comunica cu toate structurile societății civile. Sunt convins că după un an cu turbulențe în PSD este nevoie de o analiză pe care le-am promis-o și constănțenilor și colegilor de partid. Vă mulțumesc tuturor și vă promit că al 55-lea primar al Constanței va fi primarul tuturor", a declarat Făgădău.


Vergil Chițac: "Este un rezultat destul de bun"


La rândul său, candidatul PNL, Vergil Chițac, aștepta la sediul său de campanie finalizarea numărării voturilor. 


"Nu știu dacă este un rezultat bun, nu prea mă pricep, însă am înțeles că este un rezultat destul de bun. Poate ar fi fost și mai bun, cu siguranță ar fi putut să fie mai bun dacă ieșeau mai mulți la vot. Eu mă așteptam să vină mai mulți la vot. Cred că, pe măsură ce veneau mai mulți la vot cu siguranță procentele mele erau mai mari.


Este explicabil pentru că asta dovedește faptul că cetățenii Constanței, dar este un fenomen general în România, nu mai vin la vot fiind dezamăgiți de prestația clasei politice din momentul de față. Asta este explicația. Lucrul acesta este trist. Ne place sau nu ne place, politică va trebui să facem. Democrație fără partide nu putem face. Este o problemă majoră a partidelor din România să se recredibilizeze", a declarat Vergil Chițac.


Pe de altă parte, el a adăugat că nu intenționează să rămână în Consiliul Local Constanța. 


Potrivit numărătorii paralele, la închiderea ediției, Decebal Făgădău a câștigat Primăria Constanța cu un avans de peste 7.000 de voturi față de contracandidatul său liberalul Vergil Chițac. Decebal Făgădău a obținut 42% din voturi în timp ce Vergil Chițac a obținut 34,1% din voturi. 


Reamintim că, pentru municipiul Constanța la alegerile din data de 5 iunie, constănțenii au avut de ales dintre 12 candidați. S-au înscris în cursa electorală Decebal Făgădău (PSD), Vergil Chițac (PNL), Christian Gigi Chiru (ALDE) Claudiu Palaz (PMP), Dumitru Bădrăgan (PRU), Claudiu Octavian Ceti (PPU), Nicolae Grosu (PRM), Gheorghe Caruțiu (PNȚCD), Sunay Omer (PND), și independenții George Andrei Popescu, Ion Budi și Claudiu Andrei Tatu.


Comentează știrea

45 comentarii. Pagina 2 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...5 
Papu
6 iunie 2016
Ptr. Popescu/nr.6

În România avem prostime câtă frunză și iarbă. Ciuma Roșie (PSD) și Biserica supraviețuiesc pe spinarea lor. Boșorogii analfabeți încă reprezintă grosul prostimii. Poate peste 20 de ani când vor ajunge la 2m în pământ, să se mai schimbe ceva.

Răspuns la: PROSTIA LA ROMANI
Adăugat de : Popescu, 6 iunie 2016
Inca odata s-a vazut prostia si indolenta la romani. Dupa atatia ani de furat..Psd..castiga. Acesta este nivelul nostru oameni buni. Ducem in...
Constantean
6 iunie 2016
Adio Constanta

Am sperat ca locuitorii Constantei se vor trezi la realitate si dupa 16 ani de jaf al ciumei rosii vor alege un primar al lor. Pacat, mare pacat. Avem in continuare ceea ce meritam.

Totusi
6 iunie 2016
Aparente

Desi aparent se pare ca locuitorii din Constanta ar fi prosti, nu este asa cum vor unii sa apara. Daca va uitati pe rezultatele sectiilor de votare veti observa ca in zonele din oras (ma refer la centru si mijlocul orasului) Fagadau a pierdut sau rezultate foarte stranse (banuiesc ca aici l-au votat numai pensionarii) Fagadau a fost votat masiv in zonele sarace de la periferie dependente de ajutoarele sociale (gen Bdul IC Bratianu capat, poarta 6, Km 5 etc) plus zone cu nat conlocuitoare(Henri Coanda etc)

Răspuns la: Felicit PSD....Adio PDL Pnl...
Adăugat de : constantean, 6 iunie 2016
Prin votul lor Ct au demonstrat inca i data ca minciuna electorala sa terminat....Sloganuri: Sa traiti bine....Romania lucrului bine facut...Pas cu...
a-mirabilis
6 iunie 2016
Orfani de elite

Ce mai freamat ce mai zbucium,hote de bucurie si de plans peste tot electoratul,Sfatuitori si futuristi isi dau cu presupusul , fac diferente intre candidati fara sa spuna ca toti acesti candidati fac parte dintr-o casta politica ,o simpla planta parazitara ,cu mai multe bresle ,,profesional-interesate''care traiesc din bugetul tarii cu sprijinul puterii de stat.In Romania ,o polemica ascutita a luat deja proportii.Constantenii si nu numai ei sunt pusi in fata unor probleme care nu se pot rezolva decat printr-o puternica disciplina , intelegere , unitate Din unirea acestor bombaneli de nemultumire este necesar sa rezulte temeiul moral al alesilor.Nu se poate starpi hartuiala constantenilor a caror interese se ciocnesc sau ale caror indemnuri au scopuri opuse dar cel putin catava vreme o stavili pentru a o reglementa .In aceasta vreme de ,,liniste'' fiecare ,,inversunat politic''sa-si linga ranile sa-si limpezeasca mintea ,cu sagetile otravite bagate in tolba si sabia in teaca.

n
6 iunie 2016
nn

Daca iesea lumea la vot si iesea psd cu 100 la suta castigator nu-mi parea rau,dar asa cu 50% care au stat in casa si doar isi dau cu parerea ce mai vreti?Ne meritam soarta si vom ajunge cel mai sarac oras al tarii.

cristi
6 iunie 2016
constanta

deci sa simplificam.. din 10 constanteni ,4 au votat,nici 3 cu fagadau si unul si ceva cu chitac,asa rotunjit. deci nici 3 oameni din 10 au decis cine sa conduca urbea. restul de 6 constanteni nu au fost la votare,de ce ? pentru ca absolut toti sunt convinsi ca politicienii sunt jeguri

admiratore
6 iunie 2016
@n si cristi

Asta e rezultatul legii votarii intr-un singur tur! Dreapta a votat imprastiat, stinga a pierdut locuri in Consiliul local, dar a pastrat primarele! plus prostia electoratului ce nu stie cum sa voteze in astfel de cazuri; pierd desi sunt mai multi la urne(?!!!) si prostia sau vanzarea liderilor de dreapta... a'ta e'te!

constantean
6 iunie 2016
Pt toti BAshisti fanatici....

Am INVINS...Mazare are 95% merit pt alegerea lui Fagadau pt victoria lui..Victor Ponta are de asemenea un mare ...Urias merit..Radu Mazare basisti nenoriciti a fost cel mai bun primar din Romania...Nu a inventat ei ajutoarele Sociale pe care Vergil le- ar fi taiat sigur.Aceste ajutoare sociale se dau la greu in....UK in SUA in multe tari din Europa..Voi nenorocitilor banii care sar fi alocat pt ajutoare le ati impartit intre voi...si gasca de mafioti ai partidului...Spunand apoi ca e criza..NU sant bani.Au fost intodeauna dar lacomia Bashita a fost mai mare...Cand Ponta marea salariile si pensiile BAshitu GURU SeFU vostru de slugi obediente si fanatice ce santeti ati spus ca sant masurui POPULUSTE..Mama voastra ...Am INVINS...Ciocu mic lingailor...PS in Capitala sa vazut adevarul ...Acolo ce mai ziceti?...CTA e UN Oras Basist.Da ka ajutat mult sa invinga PSD dar si. - au dat seama ca sau inselat...Totusi Fanatici kamikazele basiste au votat.....

gogu
6 iunie 2016
la traba

Dupa cum vad cam toti il pupa in dos pe Fagadau fiind un ziar de partid . Domnule primar la treaba in toate domeniile . In transportul local organizativa si dati licente de traseu la toti oteratori sa nu mai existe jmecheri ce subinchiriaza . Succes

Dolph Lundgren
6 iunie 2016
DNA, DNA, curata si CONSTANTA !!!

Ce-ti doresc eu tie scarnava MAFIE Du-te dar degraba TOATA-n PUSCARIE. Ne-ai UCIS speranta in toata constanta In acest oras se traia odata mai bine ca-n Franta. Saispe ani de zile ne-ati furat ca-n codru Si la toti in case ne-ati bagat doar MORTU. Suntem sclavi pe viata, suntem blestemati ? Ce-am gresit noi oare de ne tot furati ? Nu avem trotuare, nu avem nici parcuri Ati umplut constanta cu scarnave de cluburi Interlopi si carciumi, cu.rve si masoni De nu poti nici noaptea ca sa-ncerci s-adormi. Cum nu vii tu, DNA doamne, ca punând mana pe ei, Sa-i imparti in două cete: in mazariti si-n fagadei, Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni, Sa dai foc la puscarie si la primaria de nebuni !

45 comentarii. Pagina 2 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...5 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8025 secunde