Decebal Făgădău: Am alocat 5 milioane de lei pentru ca anul școlar să înceapă în condiții de siguranță

361
Decebal Făgădău: Am alocat 5 milioane de lei pentru ca anul școlar să înceapă în condiții de siguranță - decebalfagadau-1598890638.jpg
"Am alocat în ședința de astăzi a Consiliului Local Municipal, 5 milioane de lei pentru ca anul școlar să înceapă în condiții de siguranță! Acest guvern ne-a abandonat", a declarat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța. 


Consilierii locali au votat astăzi amendamentul propus de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău prin care 5 milioane de lei au fost alocați către unitățile de învățământ din municipiu, pentru ca școala să înceapă în siguranță pentru copii și cadre didactice. 


"Din luna martie, din partea guvernului am primit doar promisiuni, nicio măsură concretă, nu tablete, nu măști, nu proceduri, nimic. Totul a fost aruncat pe seama părinților, a dascălilor și a primarilor. Astăzi, cele 5 milioane de lei vor merge către unitățile de învățământ, pentru a deschide anul școlar, așa cum am făcut în fiecare an, în condiții cât mai bune. Asta nu însemnă că îi vom absolvi pe cei de la centru. 


Eu personal îi consider responsabili pentru fiecare copil constănțean care s-ar putea îmbolnăvi. Responsabilitatea s-a aruncat la părinți, la profesori și la primari să le rezolve pe toate.  Este greșit. Noi nu așteptăm nimic de la centru, noi în fiecare an am luat măsuri împreună. Vreau să le mulțumesc directorilor unităților școlare. 


Avem 69 de școli plus 30 de unități arondate în sistemul public și 35 de unități de învățământ în sistemul privat. An de an ne-am descurcat de unii singuri. Vreau să transmit un mesaj de încredere către cele 3 mii de cadre didactice, doamne educatoare, învățătoare, profesori: am încredere deplină în dumneavoastră și mă gândesc cum să luăm împreună cele mai bune măsuri astfel încât și dumneavoastră să fiți în siguranță, dar și copiii noștri. 


Am un mesaj special și pentru părinții celor peste 45 de mii de copii care merg în grădinițele, liceele și școlile constănțene. Acest guvern ne-a abandonat. Trebuie să discutăm împreună de la egal la egal, împărtășind soluții cu dascălii. Este un an dificil. Trebuie să găsim soluții adaptate de la școală la școală, soluția este la nivel local, nu la nivel central, așa ne-au arătat  cei de la București. Sunt convins că prin cele 5 milioane de lei alocate de astăzi și cele peste 32 de mii de pachete cu rechizite oferite an de an, consecvent, vom găsi împreună soluții astfel încât să fie mai bine și mai sigur pentru viitorul copiilor noștri.


Siguranța copiilor noștri, precum și protecția cadrelor didactice, reprezintă un gest de responsabilitate pe care trebuie să ni-l asumăm fiecare dintre noi.
Începând din acest moment, invit toți directorii unităților de învățământ să depună documentele necesare pentru a-și achiziționa tot ceea ce consideră esențial pentru buna desfășurare a activităților de curs", a mai spus Decebal Făgădău. 


La Constanța, anul acesta avem aproximativ 8000 de boboci în diferite etape școlare: grupa mică, clasa pregătitoare și clasa a IX-a.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9032 secunde