Decizie de ultimă oră a senatorului Chiru

1100
3
Decizie de ultimă oră a senatorului Chiru - decizie1-1447232638.jpg

Articole de la același autor

Senatorul Christian Gigi Chiru, inițiatorul proiectului "Hora prieteniei de Ziua Dobrogei", a decis ca, în memoria victimelor din clubul "Colectiv", să renunțe la evenimentul programat pentru ziua de 14 noiembrie. De asemenea, senatorul Chiru a anulat evenimentul din Parlamentul României și a retras aplicația pentru recordul Guinness.

"Zilele acestea, România trece prin unul din cele mai triste momente și din acest motiv, am decis anularea evenimentului programat pentru 14 noiembrie – Ziua Dobrogei, la care ar fi trebuit să fie prezente peste 5.000 de persoane, pentru a forma cea mai mare horă a prieteniei. Chiar dacă anul acesta, după 137 de ani, sărbătorim pentru prima oară Ziua Dobrogei, am retras aplicația pe care o făcusem la Cartea Recordurilor, ca un gest de solidaritate față de ceea ce s-a întâmplat în Colectiv. Având în vedere că invitațiile au fost făcute și transmise către cetățeni, îi rog să fie prezenți în Piața Ovidiu, începând cu ora 11.00, pentru a păstra un moment de reculegere în memoria celor care au pierit și să ne rugăm pentru sănătatea celor care se zbat între viață și moarte. Prietenia se traduce și prin solidaritate, iar în aceste momente triste este mai important să fim alături de cei care suferă. Din același motiv, am anulat și evenimentul din data de 16 noiembrie, ce urma să aibă loc în Parlamentul României, la care ar fi trebuit să fie prezenți istorici, dar și ansambluri folclorice, prin intermediul cărora ar fi urmat să prezentăm istoria Dobrogei, tradițiile și obiceiurile culinare din Dobrogea", a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru, inițiatorul proiectului de lege "Ziua Dobrogei".

Comentează știrea

lichea
11 noiembrie 2015
La puscarie

acolo o sa-ti putrezeasca osul

adevar
11 noiembrie 2015
adevar

Un turc si cati romani au murit?

Sidonia
12 noiembrie 2015
retardati

un mare natarau si niste retardati sunteti fiindca anulati evenimentul

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4174 secunde