Delegația orașului libanez Byblos a ajuns la Mangalia

226

Articole de la același autor

O delegație a orașului libanez Byblos se află, începând de ieri, într-o vizită oficială de trei zile la Mangalia, cu scopul dezvoltării relațiilor culturale și economice dintre cele două orașe, dar și pentru identificarea oportunităților de afaceri, în sensul atragerii de investitori străini, în zona de sud a litoralului românesc.


Delegația libaneză este condusă de președintele municipalității Byblos, Ziad Hawat, acesta fiind însoțit de Wissam Zaarour și Walid Bilen, membri ai Consiliului municipal Byblos, precum și de Zaher Abi Ghosn, director al Serviciului de Arhitectură al municipalității Byblos. 

Vizita are loc în urma demersurilor ambasadorului României în Liban, Daniel Tănase, care a inițiat dialogul cu autoritățile locale din Byblos, în sensul dezvoltării unui parteneriat cu municipiul Mangalia. Potrivit conducerii ambasadei, un proiect de înfrățire între cele două orașe ar putea prezenta un potențial real de cooperare în domeniile economic, cultural și turistic. 

Programul delegației cuprinde întâlniri oficiale cu primarul Mangaliei, Cristian Radu, oamenii de afaceri locali, participarea la ceremonialul prilejuit de Ziua Armatei și o vizită la Șantierul Naval Mangalia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5634 secunde