Primarul Mangaliei a început, din timp, pregătirile pentru sezonul estival 2013

430
Primarul Mangaliei a început, din timp, pregătirile pentru sezonul estival 2013 - radu-1349395941.jpg
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut o întâlnire cu consilierii locali, responsabilii municipalității și o serie de agenți economici din stațiuni pentru a discuta despre pregătirea sezonului estival 2013.


"Așa cum omul gospodar își face iarna car și vara sanie, trebuie și noi să ne pregătim de pe acum pentru ca anul viitor să întâmpinăm turiștii cum se cuvine și să avem ce să le oferim pentru a-i atrage în sudul litoralului", a declarat edilul.
În cadrul discuțiilor, s-a convenit să se formeze câte o comisie de specialitate pe fiecare stațiune, alcătuită din consilieri locali, reprezentanți ai primăriei și agenți economici. 
"Aceste comisii au rolul de a găsi cele mai bune soluții de dezvoltare a stațiunilor. Mă refer la aspect, curățenie, clădiri, sistemul de taxe și tot ceea ce implică un concept unitar de dezvoltare turistică", a completat primarul Mangaliei.
El a subliniat că va face demersuri la Guvern pentru deblo-carea fondurilor destinate reabilitării tramei stradale în stațiuni. 
"De asemenea, dorim să punem accent pe turismul balnear și crea-rea de evenimente specifice pentru lărgirea capetelor de sezon", a completat edilul. 
Potrivit acestuia, anul viitor, turiștii vor fi așteptați în sudul litoralului încă din perioada Sărbătorilor Pascale, cu oferte dedicate special acestui eveniment.
"Pentru a veni în întâmpinarea turiștilor, vom înființa un Oficiu Local de Turism și un Punct de informare turistică. Vom exploata în sens pozitiv și constructiv punctele de atracție turistică, precum Herghelia, siturile arheologice și pădurea Comorova", a mai spus Cristian Radu.
În cadrul întâlnirii, s-a mai discutat despre sistemul de autorizare a comercianților, supravegherea video permanentă a stațiunilor pentru reducerea fenomenului infracțional și crearea unui transport funcțional pe durata sezonului estival.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5521 secunde