Demisie în CJC! PSD pierde un ales județean

308
Demisie în CJC! PSD pierde un ales județean - psdpierdeunconsilierjudeteanpetr-1437915209.jpg

Articole de la același autor

Consilierul județean Petrică Munteanu și-a dat demisia din funcție, invocând motive personale despre care nu a dorit să facă declarații. La alegerile din 2012, Petrică Munteanu a candidat pe liste din partea PSD și se afla la al treilea mandat de consilier județean.

La începutul lunii iunie, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Petrică Munteanu, director executiv al Direcției Relații Internaționale și Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Municipiului Constanța.

"Munteanu Petrică se află în stare de incompatibilitate, întrucât, începând cu data de 23 iunie 2008, deține, simultan cu funcția publică de conducere în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, și calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Constanța, încălcând, astfel, dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003. Astfel, potrivit legii, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit. Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice", se arată într-un comunicat al ANI. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3215 secunde