Deputatul Eugen Durbacă: "Vom ataca decizia privind legalitatea Congresului ALDE"

198
Deputatul Eugen Durbacă:
Deputatul Eugen Durbacă, membru al Pro România, a anunțat, ieri, că formațiunea politică va ataca cu apel decizia Tribunalului București cu privire la legalitatea Congresului ALDE.


"Considerăm că modul în care Călin Popescu Tăriceanu a acționat în convocarea congresului este nestatutar, abuziv și mincinos. Călin Popescu-Tăriceanu și grupul de interese de care s-a înconjurat nu merită să îi reprezinte pe cei care provin din fostul PC, partid care i-a oferit lui Tăriceanu o importantă platformă politică", afirmă Eugen Durbacă, potrivit unui comunicat transmis redacției.


Totodată, acesta a precizat că Pro România nu va renunța la procesul prin care se cere anularea fuziunii dintre PC și PLR, formațiuni care au format ALDE. 


"Ca urmare a contestației pe care am făcut-o anterior către Ministerul Public, Parchetul General a redirecționat cererea la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Astfel, până săptămâna viitoare, Tribunalul București mai trebuie să se pronunțe și asupra cererii noastre de a dizolva ALDE și de a reveni la PC și PLR", precizează deputatul.


Judecătorii Tribunalului București au decis, luni, că Delegația Permanentă a Alianței Liberalilor și Democraților din 19 martie a fost convocată în mod legal și statutar.


"Prin sentința judecătorilor se respinge acțiunea lui Daniel Constantin și a acoliților săi ca fiind neîntemeiată. Soluția dată de către Tribunalul București spune clar că respinge excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată. Decizia infirmă acuzațiile pe care Daniel Constantin și micul său grup le-au adresat conducerii partidului cu privire la modalitatea de convocare a Congresului partidului. Este confirmată legalitatea convocării Congresului ALDE și, totodată, alegerea noii conduceri a partidului. În urma acestei decizii, propaganda și dezinformarea pe care Daniel Constantin și acoliții săi le-au promovat în ultimele săptămâni rămân fără fundament", au precizat reprezentanții ALDE prin intermediul unui comunicat transmis de ALDE.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6068 secunde