Deputatul Marian Cruşoveanu laudă moţiunile lui Orban şi Cîţu. „După aceste alegeri, PNL va deveni mai puternic”

1271
Deputatul Marian Cruşoveanu laudă moţiunile lui Orban şi Cîţu. „După aceste alegeri, PNL va deveni mai puternic” - fondcrusoveanupnl-1631299653.jpg
Secretarul general al PNL Constanţa, deputatul Marian Cruşoveanu, a vorbit despre moţiunea de cenzură „Forţa Dreptei” susţinută de preşedintele PNL, Ludovic Orban la Constanţa. Cruşoveanu a explicat faptul că prin această moţiune, Ludovic Orban vrea să întărească valorile tradiţionale româneşti, cum ar fi naţiunea, credinţa şi familia.

„Ca principală idee din această moțiune, reținem că societatea modernă este fundamentată pe libertatea politică, pe libertatea economică și pe egalitatea de șanse. Prin acestea, cetățeanul poate acționa pentru a-și îndeplini idealurile proprii, în timp ce statul este obligat să fie un partener care încurajează, nu sufocă. Pe de altă parte, cetățenii sunt respectați și răsplătiți corespunzător. De asemenea, un principiu pe care îl propune Ludovic Orban, prin moțiunea sa, este întărirea valorilor tradiționale ale poporului român: națiunea, credința și familia”, a declarat secretarul general al PNL Constanţa, deputatul Marian Cruşoveanu.

El spune că moţiunea lui Orban se bazează pe un patriotism modern şi pe o societate construită pe succes.

Concepţia liberală se bazează pe educaţie, sănătate, cultură, dar şi alte ramuri importante.

„Totodată, câteva idei importante care reies din moțiunea ”Forța Dreptei” sunt combaterea fenomenului supra-reglementării sau limitarea intervenției statului în societate și economie- adică un stat minimal. O idee centrală a acestei moțiuni este că aceasta are la bază un patriotism modern, bazat pe o societate construită pe succes, în timp ce calitatea vieții, în concepția liberală, are în vedere dezvoltarea a 5 domenii-cheie: educația, sistemul de sănătate, siguranța cetățenilor, cultura și patrimoniul comun”, a explicat Marian Cruşoveanu.

Secretarul general al PNL Constanţa spune că atât moţiunea lui Orban, cât şi cea a lui Cîţu, conţin idei valoroase de care votanţii din data de 25 septembrie, atunci când va avea loc Congresul, ar trebui să ţină cont.

„Ambele moțiuni, „Forța Dreptei” (Ludovic Orban) și „România Liberală” (Florin Cîțu), conțin idei valoroase, principii pentru dezvoltarea României, iar membrii PNL, prin decizia din 25 septembrie, au obligația de a continua tradiția Brătienilor, care au pus bazele statului modern român. Avem de purtat victorii importante pentru România și pentru români, iar în anii următori, principala bătălie va fi pentru dezvoltarea țării noastre!


De-a lungul istoriei, PNL a jucat un rol-cheie în momentele critice ale României și a fost, de fiecare dată, în slujba românilor. Avem obligația ca, după 25 septembrie, să continuăm dezvoltarea României” , a mai spus Cruşoveanu.

Deputatul constănțean a mai vorbit şi despre competiţia dintre Ludovic Orban şi Florin Cîţu.

Acesta spune că este normal ca cei doi candidaţi să fie siguri de victorie, pentru că din acest motiv s-au înscris în această cursă. Concluzia lui Cruşoveanu este faptul că după aceste alegeri PNL va deveni mult mai puternic.

„În urma celor două moţiuni, membrii PNL Constanţa au avut ocazia să le asculte pe ambele, iar în cel mai scurt timp se va convoca CDJ-ul în care se va da un vot secret asupra susţinerii uneia dintre cele două moţiuni. Este normal ca Ludovic Orban să fie sigur că va câştiga. Nu intri într-o competiţie dacă nu vrei să câştigi. Este valabil şi pentru Florin Cîţu. Sunt sigur că după aceste alegeri, indiferent de cine va câştiga această competiţie internă, nu vor mai exista nici un fel de animozităţi şi de conflicte. PNL va ieşi mult mai puternic din aceste alegeri”, a concluzionat Marian Cruşoveanu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3805 secunde