Deputatul Sebastian Ghiță nu poate fi arestat. Colegii au votat împotriva DNA

128
Deputatul Sebastian Ghiță nu poate fi arestat. Colegii au votat împotriva DNA - deputatulsebastianghita-1459362006.jpg

Articole de la același autor

Deputații au respins, ieri, cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a lui Sebastian Ghiță, după ce stabiliseră că acesta nu poate fi nici reținut de procurorii anticorupție, care au formulat șapte capete de acuzare împotriva acestuia, printre care dare de mită și trafic de influență. Votul a fost secret cu bile.
 
Înaintea procesului de votare, deputatul Sebastian Ghiță a cerut plenului să respingă cererea DNA de reținere și arestare preventivă și a acuzat "presiuni" asupra Parlamentului și a sa. El a susținut că se încearcă forțarea unui denunț al său împotriva fostului premier Victor Ponta.


"Vă rog să respingeți cererile de reținere și arestare ale DNA", a spus Ghiță în plenul Camerei Deputaților. 


De asemenea, el a susținut că este falsă teza potrivit căreia justiția este blocată prin respingerea cererilor DNA și a mai susținut că arestarea înainte de judecată este o "practică abuzivă", iar Parlamentul este supus presiunilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Martie 2016
Stire din Cultură-Educație : Universități anchetate de DNA
Miercuri, 16 Martie 2016
Stire din Eveniment : Fostul premier Emil Boc, audiat la DNA
Vineri, 11 Martie 2016
Stire din Eveniment : George Becali, la DNA
Pagina a fost generata in 0.6057 secunde