"Din motive personale", Nicolae Dospinescu a plecat din Consiliul Județean Constanța

1683
Social-democratul Nicolae Dospinescu și-a dat demisia din funcția de consilier județean. Consiliul Județean Constanța (CJC) a aprobat, ieri, în cadrul ședinței ordinare, încetarea mandatului său. Nicolae Dospinescu a declarat că a renunțat la această funcție "din motive personale". De asemenea, el a negat posibilitatea de a rămâne totuși într-una dintre structurile interne ale CJC.
Printr-un alt proiect de hotărâre, în locul său a fost validat Dumitru Coiciu, directorul general al RATC. Cele două proiecte de hotărâre au fost înscrise pe ordinea de zi suplimentară a ședinței.
În luna februarie, un alt coleg de partid al celor doi, Dumitru Manole, și-a dat și el demisia din CJC invocând motive de sănătate. Ulterior, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a confirmat că există înregistrat la Curtea de Apel București, Secția contencios-administrativ, un dosar de colaborator al Securității în cazul lui Dumitru Manole.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7853 secunde