Experții răspund elevilor, în Săptămâna Științei de la Constanța

1395
Experții răspund elevilor, în Săptămâna Științei de la Constanța - 34a91290e3416a59ad8e5aa0f9e4b0c2.jpg
Elevii, studenții, și, în general, constănțenii curioși sunt invitați, în această săptămână, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (MINAC), unde se desfășoară Săptămâna Științei.
Evenimentul, organizat de Societatea Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin Oceanic Club, televiziunea educațională Da Vinci și MINAC, își propune să aducă mai aproape de tineri, în special, știința arheologiei și a biologiei. Astfel, în perioada 23-28 august vor avea loc expuneri și discuții în jurul celor două domenii, susținute de arheologul Constantin Chera, din cadrul MINAC, și de Răzvan Popescu Mirceni, reprezentantul Oceanic Club.
Programele televiziunii Da Vinci Learning, cu sediul la Berlin, sunt structurate similar cu o programă școlară: biologie, chimie, arheologie, fizică, matematică, etc. Da Vinci Learning transmite în Europa Centrală și de Est: "Vor fi abordate domeniile arheologie și biologie, pentru că este anul internațional al biodiversității, de aceasta le-am propus celor de la Oceanic Club și de la MINAC să ne ajute", ne-a spus Ioan Butmăloiu, editor în cadrul Da Vinci TV.
În timp ce experții MINAC le vor explica tinerilor cum se determină vârsta unui obiect descoperit, cum știe un arheolog unde să facă săpături și ce tehnici să aplice, cei de la Oceanic Club le vor explica tot ce trebuie să știe despre mediul marin. De asemenea, va avea loc și un concurs adresat tinerilor care vor asista la expunerile din cadrul Săptămânii Științei, iar premianții vor fi recompensați cu o călătorie pe mare, în apropierea coastei, unde va putea fi observat un grup de delfini.
Acțiunile vor fi interactive, organizatorii așteptând o implicare activă din partea publicului, care poate intra gratuit la evenimentele din cadrul Săptămânii Științei. Ieri a avut loc prima expunere din domeniul arheologiei, iar astăzi, mâine și poimâine vor fi puse în discuție chestiuni legate de biologia marină. Vineri, discuțiile se vor centra, iarăși, pe teme care țin de arheologie, urmând ca sâmbătă, constănțenii să poată face o incursiune în viața de explorator.
"Săptămâna Științei e un program de deschidere a instituției culturale care se cheamă Muzeul de Istorie Națională și Arheologie către publicul interesat de fenomenul cultural în general și de arheologie în special", a declarat Constantin Chera.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1856 secunde