La jumătatea mandatelor administrației locale și județene, instituții care au un impact direct asupra vieții de zi cu zi a constănțenilor, o astfel de etapă devine un moment-cheie pentru bilanț și reflecție. Este perioada în care se poate contura mai clar dacă promisiunile electorale au fost respectate, dacă proiectele anunțate au fost duse la capăt și, mai ales, în ce direcție se îndreaptă dezvoltarea municipiului și a județului Constanța.
De la infrastructură și servicii publice până la investiții și calitatea vieții, toate aceste aspecte influențează percepția cetățenilor asupra celor care îi administrează. În mod firesc, apare întrebarea: cât de mulțumiți sunt constănțenii de activitatea autorităților, de cei care au fost aleși în funcții-cheie, și care sunt principalele nemulțumiri sau așteptări ale acestora pentru perioada următoare?
În acest context, din dorința de a oferi o imagine cât mai fidelă și obiectivă asupra realității din teren, publicația Cuget Liber își continuă demersul jurnalistic început în urmă cu mai mulți ani, apelând din nou la instrumente profesioniste de măsurare a opiniei publice. Astfel, a fost comandat un nou sondaj sociologic realizat de IRES, care își propune să surprindă atât nivelul de satisfacție al populației, cât și principalele preocupări și priorități ale constănțenilor în raport cu administrația locală și județeană.
Rezultatele acestui studiu vor oferi nu doar o radiografie a momentului actual, ci și indicii relevante despre așteptările comunității și direcțiile în care ar trebui să se îndrepte deciziile administrative în perioada următoare.
În altă ordine de idei, Trustul de presă Cuget Liber și Antena 3 Constanța va realiza, pe parcursul săptămânii viitoare, articole scrise și emisiuni televizate, precum și podcasturi, pe baza reacțiilor dar și a factorilor implicați.
În ceea ce privește metodologia, sondajul a fost realizat în perioada 8 - 21 aprilie 2026 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), la comanda „Cuget Liber“.
Volumul eșantionului: 1.008 respondenți din județul și municipiul Constanța. Tipul eșantionului: Simplu, aleatoriu, generat prin metoda RDD ( Random Digital Dialing) iar medota a fost CATI ( Computer Assisted Telephone Interviewing). Reprezentativitate: Eroare maximă tolerată: ±3,14%.
Atașam, în continuare, sondajul în întregime, pentru ca fiecare cititor să fie informat corect.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.