Începând cu luna martie,

Dispar "cozile umilinței" din Constanța. Nevoiașii vor primi tichete valorice în locul pachetelor cu alimente

1377
9
Dispar

Articole de la același autor

Consilierii locali s-au reunit, ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Întâlnirea a avut loc în sala Remus Opreanu a Consiliului Județean Constanța. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect de hotărâre care a vizat aderarea Municipiului Constanța la Asociația Grup Local Dobrogea Nord. Proiectul a fost votat în unanimitate de toți cei 21 de aleși locali prezenți la ședință. 


Ulterior, primarul interimar Decebal Făgădău a explicat că aderarea Municipiului Constanța la Asociația Grup Local Dobrogea Nord presupune posibilitatea de accesare a unor fonduri pentru domeniul pisciculturii, fonduri care pot fi utilizate în diverse scopuri: construirea unor piețe de pește, puncte de colectare și pontoane de pescuit.


"Având în vedere prevederile programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014 - 2020 al Uniunii Europene am luat în calcul elaborarea unor strategii de dezvoltare locală în care se va regăsi o listă de proiecte ce vor contribui la sprijinirea inițiativelor locale și vor permite tuturor comunităților pescărești să beneficieze de finanțare prin acest program. Aderarea trebuia făcută până la data de 20 ianuarie, acesta fiind și motivul pentru care am convocat această ședință extraordinară. Noi, ca municipiu la mare era și păcat să înregistrăm mai târziu probleme, să nu putem accesa astfel de fonduri de la Uniunea Europeană. Așteptăm ghidul de finanțare să vedem pentru ce putem deveni eligibili pe acest segment", a declarat Decebal Făgădău. 


În altă ordine de idei, el a spus că următoarea ședință a Consiliului Local Constanța va avea loc la data de 29 ianuarie, atunci urmând să fie votat bugetul municipiului Constanța precum și al instituțiilor din subordine. 


Printre altele, șeful administrației a spus că există în lucru o reorganizare a întregului program de asistență socială.


"Întregul program de asistență socială trebuie regândit și reorganizat. În momentul de față sunt 40.000 de beneficiari ai pachetelor cu alimente. Cu siguranță vor fi mai puțini. Am descoperit că existau persoane care se duceau și luau pachete cu alimente din mai multe locuri. Sau se duceau cu cuponul și nici nu erau pensionari", a explicat Făgădău. 


În acest context, el a declarat că înce-pând cu luna martie, pensionarii care be-neficiau de pachete cu alimente vor primi în locul acestora tichete valorice. 


"Deocamdată, proiectul se află în lucru. Ne informăm, căutăm oferte, elaborăm caietul de sarcini. Am discutat cu mai multe societăți care emit tichete valorice. Vom face bugetul și atunci vom putea spune exact și care o să fie valoarea unui tichet valoric și de câte ori pe an se va acorda acesta. Un singur lucru vreau să precizez. Oamenii nu vor mai sta la cozi. Pensionarii care se încadrează vor primi tichetele direct acasă, așa cum primesc și pensia printr-un serviciu pe care îl vom stabili în cadrul proiectului. Cu aceste tichete își vor putea cumpăra alimentele necesare de la orice magazin", a spus Decebal Făgădău. 


Pe de altă parte, el a mai spus că au rămas 10.000 de pachete cu alimente, iar acestea vor fi completate cu altele pentru ca în luna ianuarie sau februarie pensionarii să mai primească un rând de alimente. 


"Pensionarii vor mai primi un singur rând de pachete cu alimente. Așa vom ajunge la cele opt pe care trebuie să le primească într-un an, așa cum a fost stabilit. Acestea vor putea fi ridicate în ianuarie sau februarie. Vom anunța așa cum am făcut și până acum", a mai precizat șeful administrației publice locale Decebal Făgădău. 


Comentează știrea

Pintea
20 ianuarie 2016
Cine lucreaza cu miere se linge pe degete

Nu sunt de acord cu pomenile electorale insa daca este hotararea consiliului local este lege .Bine ca se termina cu batjocorirea batranilor care erau tinuti in frig si ploaie luna de luna.De ce mai trebuie sa continue acest chin in cele mai friguroase luni ale anului nu inteleg. Cum putea un batran sa ia mai multe pachete deoarece functionarul de la primarie scria pe cuponul de pensie data primirii alimentelor.De asemenea daca cineva ridica pachetul pentru o persoana bolnava trebuia sa prezinte buletinul si cuponul celui care avea drept la ajutor.La fiecare centru era " o armata de voluntari " sau il durea mana pe functionarul de la primarie sa mai treaca niste nume inca odata in alte zile ale perioadei de distribuire ale pachetelor. Primaria ar trebui sa faca un control la modul de distribuire a abonamentelor ratc gratuite -pentru fiecare abonament comunitatea plateste 65 lei .Fiecare persoana care are dreptul ar trebui sa primeasca abonamentul gratuit numai daca preda copii ale buletinului si talonului de pensie.Aceste copii trebuie atasate la lista pe care o intocmeste vanzatoarea de abonamente.Daca s-ar proceda astfel nimeni nu ar mai avea curajul sa elibereze abonamente gratuite altor persoane care nu au acest drept.

militaru gheorghe
20 ianuarie 2016
Part time

Cum faci bani de acasa! Cel mai simplu acum e sa inveti cum faci bani de acasa, cu un curs extrem de clar, de usor de inteles si de aplicat! Cursul e GRATUIT si te invata pas cu pas, cu multe detalii, cum faci bani de acasa! Vrei cu toata seriozitatea sa castigi bani? Cere mai multe informatii despre acest curs online, la adresa de email:[email protected].

Gelu
20 ianuarie 2016
puie la nevoiasi

sa mi-o molfaie !

Anti-nevoiasi
20 ianuarie 2016
cuvantul in sine

ar trebui interzis prin lege. M-am saturat pana peste cap de mamelucii astia tineri si batrani deopotriva care tot stau cu mana intinsa fara sa faca nimic asteptand pomana lui mazarel si a porcului betiv. Jos nevoiasii ! Desfiintati ghetoul de pe stefanita voda ! Trageti-i in teapa pe mazare si complicii sai !

Carmen
20 ianuarie 2016
Noutate absoluta, doar acum!

Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Mihai
20 ianuarie 2016
corectare

Hai sa va corectez titlul: Initiative locale in domeniul piscicol si cel de asistenta sociala. Cu placere.

mioara
20 ianuarie 2016
lucru de acasa

Castiguri rapide la domiciliu! Numai pentru cei care au nevoie urgent de bani, acum: castigati simplu, printr-un program deja verificat si care functioneaza excelent! Trebuie doar sa aveti calculator si conexiune la internet. Nu e necesara niciun fel de experienta! Va asiguram noi toata instruirea de specialitate, gratuit! Cereti acum mai multe informatii la adresa de email: [email protected]

citizen
20 ianuarie 2016
La placinte, inainte...

Dom' primar,ce va face mica armata care distribuia pachetele ? Se va apuca de treaba in primarie (ca la cit e de lucru in orasul asta...) sau vor taia in continuare frunza la ciini ? Si cum se vor mai descurca acestia fara portbagajele de pui,zahar si ulei ce se palmau ? Aaaa, scuze ,vor distribui cupoane...Credeam ca ve-ti termina cu pomenile...

Daca vreti saracie votati PSD
21 ianuarie 2016
DACA VRETI SA FITI PACALITI VOTATI PSD

DACA VRETI SA FITI PACALITI VOTATI PSD TRIBUNALUL C-TA, in Dosarul VECTRA Nr. 15074/118/2012, Condamnă pe inculpatii ROȘU ADRIAN si MOISE GABRIEL la o pedeapsă de 10 (zece ) ani închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni si inselaciune. Aplică inculpatilor pedeapsa cea mai grea respectiv 18 ( optsprezece) ani închisoare fiecare pe care o sporește către maximul ei special astfel că în final inculpatii ROȘU ADRIAN si MOISE GABRIEL execută pedeapsa de 20 ( douăzeci ) de ani închisoare fiecare. Condamnă pe inculpatul MOLDOVEANU COSMIN la o pedeapsăde 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni si inselaciune. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 16 ( șaiprezece) ani închisoare pe care o sporește către maximul ei special astfel că în final inculpatul MOLDOVEANU COSMIN execută pedeapsa de 18 (optsprezece) de ani închisoare. LA MAI MAREEEEEEEEE!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4413 secunde