Dragnea a vorbit, de la Constanța, despre programul de guvernare al PSD

279
Dragnea a vorbit, de la Constanța, despre programul de guvernare al PSD - liviudragnea2-1472230619.jpg

Articole de la același autor

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Școala Politică a Femeilor din PSD, ce se desfășoară la Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia, că programul de guvernare cu care partidul va candida la alegerile parlamentare de anul acesta va avea buget pentru implementare și va prevedea un deficit public de maxim 2% din PIB.

Potrivit lui Dragnea, programul de guvernare va prefigura pentru prima dată în istoria post decembristă perspectivele de dezvoltare economică, industrială și demografică ale României și sursele de finanțare ale acestui program.

"Va fi un program de guvernare care va avea și buget pentru implementare și va prevedea un deficit public de maxim 2% din PIB și dezvoltarea unor capacități industriale de producție de către stat. Avem instrumentul prin care se poate face acest lucru. Programul nostru de guvernare va fi structurat astfel încât să ajute capitalul românesc, firmele românești. Patronii români au ajuns să fie și opresați și agresați. De ce? Pentru că sunt români?", a spus liderul social-democrat.

Dragnea a mai afirmat că va fi un program politic de guvernare românesc, național și special făcut pentru om.

"A venit momentul să discutăm ce face fiecare parte a momentului pentru om, de la creșă, grădiniță, școală, facultate, loc de muncă. La toate serviciile publice trebuie să facem referire ca instrumente pentru om, în slujba omului și nu invers", a mai adăugat Dragnea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 August 2016
Stire din Politică-Administrație : Liviu Dragnea vine la Constanța
Pagina a fost generata in 2.0176 secunde