EDITORIAL / Cine mai poate sparge frăția infractorilor?

679
5
EDITORIAL / Cine mai poate sparge frăția infractorilor? - plenparlament-1427357581.jpg

Articole de la același autor

S-a tot scris de infractorii care și-au găsit culcuș în Parlament pentru a sta la adăpost de lege. Au curs râuri de cerneală și decibeli de proteste din partea societății civile și a forurilor europene. Dar degeaba. Azi, infractorul de serviciu Șova a fost scăpat de colegii senatori. L-am ascultat cum se plângea de la tribuna Senatului, i-am auzit pe stimabilii lui colegi din PSD, PC, UNPR, PLR, care căutau justificări pentru pitirea infractorilor în Parlament. 


Și, pentru prima dată, i-am crezut și i-am înțeles. Nu e vina lor. Ei se comportă instinctual, natural, ca de la infractor la infractor. Frăția cătușelor nu poate fi desfăcută nici de Iohannis, nici de protestele străzii pentru că pe ei îi leagă mult mai multe decât respectul față de lege și cetățenii acestei țări. La fel cum nu te poți înfuria pe câinele care își apără cu sălbăticie stâna unde sălășluiesc violatori și criminali, la fel nu te poți îndrepta împotriva lor, care se apără instinctual între ei. Singura vină este a românilor, a celor care au mers la vot. 


Pentru prima oară, mi-a părut rău, chiar și după trei ani de zile, că am mers la scrutinul pentru alegerile parlamentare, că am pus ștampila pentru a garanta libertatea unor infractori. Sunt mai vinovat decât ei deoarece eu și cei ca mine am fost cei care le-am dat puterea în mâini, i-am făcut invincibili în fața procurorilor și judecătorilor. Sunt acuzați de lucruri inimaginabile, au luat șpăgi și au furat sume de bani pe care mulți nici nu știu să le scrie pe hârtie la câte zerouri se pierd în conturile lor. Dar noi suntem cei care i-am ajutat să facă toate astea și tot noi suntem cei care îi ajutăm să stea în libertate. 


Și tot pentru prima oară, sunt dezamăgit de președintele Iohannis. Probabil că se va rezuma din nou să lase o postare de trei rânduri pe Facebook în care să urecheze artificial, insipid și inodor clasa politică. Dacă ne imaginăm că tocmai acum a venit vremea președinților de catifea, ne înșelăm amarnic. A promis punct și de la capăt. Dacă acesta este noul început, mai bine ne culcăm și așteptăm direct sfârșitul. 


Indignarea, dezamăgirea și dezgustul sunt deja epitete banale pentru ceea ce simt românii despre Parlament și parlamentari. Orice om de bun simț care a ajuns sub același acoperiș cu grupurile infracționale patronate de Ponta, Ilie Sârbu, Vâlcov, Hrebenciuc, Udrea, Vosganian și mulți alții ar trebui, din onoare, să își dea demisia. Cu încă un an de mandat în plus sau în minus nici nu se îmbogățesc, nici nu sărăcesc, însă ar da un semnal cât se poate de clar și ferm că nu se mai poate așa. Să rămână infractorii împreună în Casa Poporului, iar ceilalți să plece acasă. Dacă nu, poate că așa vom face noi la următoarele alegeri. 


Comentează știrea

hanibal
26 martie 2015
regrete tardive

In Romania nu se va schimba nimic . Ne lipseste ceva legat de " vână " . Partidele , mass-media , societatea civila ,s-au unit in ceea ce se poate numi " societatea infractionala " sprijinita din varii motive de catre totii cetatenii . Fortele malefice au avut grija sa saraceasca si sa transforme o mare parte a electoratului intr-o masa inconstienta usor de manipulat . Romanii au privit si privesc in continuare cu nepasare cum un referendum care limiteaza parlamentul la 300 de membri este ignoratvoteaza cu o admirabila inconstienta aceeasi infractori si ridica osanale celor care le ofera ajutoare alimentare stand la cozi interminabile cum s-a vazut zilele trecute in Piata Tomis 3 . Si toti acesti oameni adusi in sapa de lemn vor vota iar si iar cu banditii politicianisti din partidele noastre care sunt in realitate doar niste factiuni , niste organizatii mafiote . Afirmatia ca exista si poliricieni cinstiti este o vorba goala . Toti sunt complice direct sau indirect la faradelegi . Pana si actiunile DNA si altor institutii similare sunt menite sa sprijine politica " scoala-te tu ca sa ma asez eu : Nu se poateb schimba nimic deoarece in locul ticalosilor de azi vor veni tiocalosii de maine , adica fii , nepotii , urmasii care vor face politica pe bani furati , bani pe care NIMENI din Romania nu-i va confisca in vecii vecilor .

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Silviu
26 martie 2015
Total de acord

A fost pr ultima data cand am votat. Are dreptate autorul. Vinovați sint cei care i-au votat, adică noi.

Relu
26 martie 2015
PNL de ce tace?

Fiindcă gorghiu si sova au lucrat împreuna ca Avocaților. Unul de o parte, celălat de alta parte. Deci? Sa nu răscolim rahatul...........

Sova dan
26 martie 2015
SINT atit de prost....

Incit o sa il înfund si pe Ponta si pe tata socru. Hahaha

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5498 secunde