Elevii din Cumpăna l-au omagiat pe marele poet Mihai Eminescu

153
1 min citire
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna în colaborare cu Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" din Cumpăna au deschis, vineri, programul activităților culturale ale anului 2016, prilejuite de omagierea marelui poet național Mihai Eminescu de Ziua Culturii Naționale. Evenimentul s-a desfășurat sub titulatura "Dor de Eminescu". 
La celebrarea a 166 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești și șase ani de la marcarea Zilei Culturii Naționale, sala mare a Casei de Cultură din Cumpăna a fost plină. La acțiune au participat sute de persoane, atât locuitori, cât și invitați de seamă din universul artistic dobrogean.
Evenimentul dedicat marelui poet național a fost deschis de istoricul de artă dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța. De asemenea, la acțiune au mai fost prezenți scriitori și oameni de cultură, poeta Guner Akmolla și prozatorul Tudor Costache - membri ai Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, poeta Iulia Pană, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Ștefan Pleșoianu, coordonator metodic Biblionet, reprezentant al Bibliotecii județene "I.N. Roman" Constanța, cetățeanul de onoare al comunei Cumpăna, Elena Francu, primarul Mariana Gaju și viceprimarul Florin Neagu.
Programul dedicat celui mai mare poet român al tuturor timpurilor a cuprins momente literar artistice. Astfel, cei mai talentați elevi ai comunei Cumpăna sub îndrumarea prof. Corina Alina Sîrbu, a prof. Marian Vintilă si a instructorului de dans Laura Bogorodea, au oferit un spectacol de excepție, care a ridicat întreaga asistență în picioare și a trezit ropote furtunoase de aplauze. În cadrul evenimentului, marele poet național a fost omagiat atât prin momente literar-artistice ce au cuprins recitări de poezii, eseuri, cât și prin reconstituirea atmosferei basmelor și poeziilor lui Eminescu, precum și printr-o expoziție de desene pe teme eminesciene. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0491 secunde