Final de mandat pentru Mihai Sturzu. Tinerii din PSD își aleg alt lider

170
Final de mandat pentru Mihai Sturzu. Tinerii din PSD își aleg alt lider - mihaisturzu-1447955080.jpg

Articole de la același autor

Noul președinte al Tineretului Social Democrat va fi ales la congresul ce va fi organizat în decembrie. Secretarul general al TSD, Gabriel Petrea, a anunțat, ieri, printr-un comunicat de presă, că, după consultarea membrilor Biroului Permanent Național, Tineretul Social Democrat a stabilit congresul pentru alegerea noului președinte în perioada 11-13 decembrie. Evenimentul este organizat după ce președintele actual, deputatul Mihai Sturzu, și-a încheiat mandatul ca urmare a depășirii vârstei, dar și a perioadei mandatului de doi ani. 


"Congresul este un moment foarte important pentru organizație. Urmează un an electoral în care trebuie să fim foarte bine pregătiți. În plus, în aceste momente, este nevoie și de o analiză atentă a direcției în care Tineretul Social Democrat trebuie să o ia. O comunicare directă cu tinerii, colaborarea cu organizațiile studențești și de tineret, cu structurile omoloage din sindicate și inițierea unor proiecte pentru tineri sunt prioritățile pe care ne vom concentra. Nu în ultimul rând, trebuie să întărim rolul TSD de a construi viitorii lideri ai PSD", se spune în comunicatul transmis redacției. 


Congresul TSD va avea loc la București și va reuni 800 de tineri din toată țara.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6471 secunde